necula

Un Tată avea doi fii… (Luca XV, 11-32)

Așa începe Evanghelia Duminicii acesteia, numită a Fiului Risipitor. Și pentru că o cheamă așa, stăm cu ochii doar pe el, Rătăcitul. Mântuitorul Hristos ne descoperă însă o altă realitate. Că unui tată îi este greu să aleagă între fii săi și că e periculos să te crezi fiul cuminte al tatălui dacă nu ești atent și la fratele tău, pe care îl numești frate numai cu jumătate de gură. Povestea pare simplă. Un fecior cere tatălui său să-i dea partea de avere. Celălalt nu intervine, pare chiar că îi convine plecarea fratelui său. În fond dându-i celui dintâi partea de avere ce crede că i se cuvine, și lui trebuie să-i dea. Ba chiar, muncind, mai mare i se face partea. E în logica minții tinere că i se cuvine totul. Ba mi-e teamă că nici bătrânii nu gândesc altfel. Ce uită este că pentru a-l moșteni pe tată, acesta trebuie declarat mort. Iar tatăl moare de dragul lor. Se lasă cuprins de moartea necesară împrăștierii averii lui. Nu vă grăbiți să-l judecați, cam așa facem toți când e vorba de copiii noștri. Ne grăbim să le lăsăm locul, ne grăbim să murim. Risipind averea tatălui fiul cel dintâi nu este fericit ci rob la porci. Celălalt nu pare nici el foarte fericit ci ros de invidie. Deși departe, fratele său pare să-i locuiască în suflet ca un nepoftit. Îi strică bucuria întorcându-se acasă. Doar tatăl, tatăl se bucură de întoarcerea celui dintâi și se simte obligat să se scuze dinaintea celui de-al doilea care, întreținându-l, căpătase aere de stăpân al tatălui său. Iar tatăl din pildă mai are o supărare ce îl încearcă. Se stricase relația lui cu Dumnezeu, de aceea junghie vițelul cel gras, ca să se împace, nu ca să facă ospăț și-atât.

De la citirea minunatelor texte ale lui Constantin Noica sunt atins mereu de imaginea fratelui fiului risipitor. Poate că nu ar strica să vedem anual piesa Mitropolitului Bartolomeu Anania intitulată „Hoțul de mărgăritare”, poem parabolă la parabolă. Poate că ne-ar prinde bine rebrenduirea rostirii la Evanghelia aceasta prin recursul la textele lui Nicolae Steinhardt, minunatul Monah de la Rohia. Poate atunci am înțelege că Hristos ne vorbește aici cum năruie în noi ura orice urmă de omenie. Orice urmă de compasiune ori de așteptare a întoarcerii celuilalt, fratele nostru. Poate că am înțelege că, fiind fii aceluiași tată, n-avem a-l omorî pentru a-i câștiga averea și nici a ne invidia pentru ceea ce ne-a îngăduit Dumnezeu să fim. Am înțelege că a fi cuminte nu exclude riscul de a fi neatent la bucuria aproapelui și invidios la schimbarea lui în viață. Și că prietenii pe care vrem să-i ospețim cu un ied, nu sunt mai presus decât fratele pentru care tatăl sacrifică vițelul cel gras să se împace cu Dumnezeu. Amândoi fii sunt în ochii tatălui la fel de prețioși. atât că cel care se întoarce, trecut prin greutățile căderii, devine pentru noi, creștinii, semnul că smerirea ucide păcatul și te face părtaș învierii.
Am fost și am văzut. Pe stradă România are doi fii. Dinaintea Tatălui Ceresc la fel de prețioși. Cel căruia i se pare că i se cuvine totul va ști oare să aștepte, umăr lângă umăr cu Tatăl, întoarcerea celui risipit? Vor mai putea trăi împreună minunea comuniunii? Pentru astfel de momente grele a murit Iisus Hristos, ridicând păcatele lumii. Și pentru vindecarea lor a înviat. Suntem deja pe cale spre Golgota. În zorii Învierii mireasma urii și a morții s-a transformat în primăvară. Vom ști să facem iarăși Primăvară? Pe stradă România are doi fii…

 

  • popa tanda

    Întrebarea este acum: cine este fiul risipitor al României și cine cel rău și invidios?!

  • Monica

    Chiar nu are importanta care este fiul risipitor si care este celallalt ! Amandoi sunt pretiosi ! Asta nu inseamna sa te sustragi de la o evaluare a situatiei !

Ad