necula

Rușinoșii și nerușinarea

Duminica Crucii. Deja a trecut jumătate din crugul Postirii? Se pare că da. Suntem sprijiniți în urcușul nostru duhovnicesc de acest text minunat din Evanghelie care vizează urmarea lui Hristos după regula iubirii, nu a obligației. Pentru că numai iubirea nu rușinează. Iar Crucea este Iubire răstignită. Întrebărilor „căci ce folosește omului să câștige toată lumea dacă sufletul său și-l pierde?” (Mc.8.38) și „ce poate da omul în schimb pentru sufletul său” (Mc. 8.37) pare că umanitatea nu le-a găsit răspuns. Uitați-vă de jur împrejur. Și în adâncul inimii. Suntem țesuți într-o teribilă plasă de interese și trădări, de tensiuni și răutăți conforme ambițiilor și orgoliilor noastre. Ieftine, prea ieftine ca să facă gând meditației noastre. Pentru gândul acestei Duminici altceva mă cheamă sufletul să vă aduc aminte. Finalul Evangheliei ne spune: „Fiindcă de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, de acela și Fiul Omului se va rușina, când va veni în slava Tatălui Său cu îngerii cei sfinți” (Mc. 8.38). Rușinoși de vestire, nerușinați în specularea ei. E un prag greu de mântuire. În repetate rânduri, din nevoia vreunei alinieri administrative ori de sistem, vezi oameni valoroși cum se rușinează de creștinismul lor, susținând nerușinarea, păcatul. Susțin că apără egalități și cordialități democratice. Poate. Dar democrația este limitată doar la respectare de absurd, oare? E ca și cum ar absolvi școala numai cei care nu știu să scrie, numai cei care nu știu minimum din cultura aritmetică necesară unui cetățean decent. Rușinați să asumăm Crucea devenim adepții mediocrizării propriei mântuiri, rupând verticalitatea și ocupându-ne mereu numai de orizontalitate. Iar orizontalitatea lipsită de responsabilitate naște nerușinări. Cum să-ți explici altfel tăcerea rușinată dinaintea hoției de partid, a corupției ca sistem ori a sistemului de viciere a moralei creștine? Ce anume blochează oare curajul mărturisirii dacă nu o pudibondă reacție ipocrită de a nu deranja iadul cu lumina Crucii? Cât de neatenți putem fi. În ce mod citim Evanghelia dacă refuzăm să rostim adevărurile care ne fac liberi? Batjocorirea Bisericii, a tainelor sale și a adevărurilor sale trec peste noi și pentru a ne amenda tăcerea noastră. Culpabilă și de loc roditoare. Rodul acestei rușinări este sporirea nerușinării, traiul pe vătrai al nerușinaților cu ifose. Căutând pacea cu Hristos, asumarea Crucii înseamnă ne-rușinare de Cruce. Înfiptă în miezul Bisericii, Crucea este axa în jurul căreia se mișcă cosmosul restaurat de Cel Înviat. În forța ei centripetă, rușinoșii cu jenă mărturisitoare sunt azvârliți. În colțurile ideologice ale nerușinării.

Ad