Dup-â o discu+úie GÇPla o mas-âGÇ¥ cu Patriarhul, consilierul premierului vine cu un plan de impozitare a BOR

După o discuţie „la o masă” cu Patriarhul, consilierul premierului vine cu un plan de impozitare a BOR

După o discuţie „la o masă” cu Patriarhul, în 2015, Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, revine cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române. de această dată cu un plan concret. Mai exact, propunerea pe care o are în vedere este identificarea, de comun acord cu BOR, care sunt activităţile economice care pot fi impozitate, iar banii să rămână tot în gestionarea Bisericii, însă să fie cheltuiţi în domenii pe care statul le decide. Teodorovici a adăugat că sunt şi alte zone din care statul poate scoate bani, dar pe care Biserica „nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii „trebuie să înteleagă şi să aleagă”.

„E o discuţie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înţeleagă că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care şi Biserica să o accepte, şi populaţia să o primească foarte bine şi anume: trebuie să vedem care sunt acele activităţi cu caracter economic care pot fi impozitate. Ceea ce luăm de acolo, noi putem să lăsăm în continuare Bisericii să gestioneze, dar pe o zonă pe care noi, statul, o stabilim, adică de tip social (…)”, a declarat Eugen Teodorovici, într-un interviu la Digi24.

Consilierul premierului susţine că aceasta este varianta convenabilă, de vreme ce sunt şi alte zone din care statul poate aduce bani, dar pe care „Biserica nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii trebuie să aleagă.

Citește mai mult pe gandul.info

Ad