Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de prezicere exactă a cutremurelor

Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de prezicere exactă a cutremurelor

Câţiva cercetători din New Mexico susţin că au descoperit un procedeu nou, prin care se pot prezice cutremurele. Aceştia au aflat că rocile sub presiune emit sunete care nu pot fi detectate de urechea umană, însă care pot fi recepţionate cu ajutorul unei aparaturi specifice, informează Reuters.

Oamenii de ştiinţă au recreat în laborator forţele care acţionează în timpul unui cutremur şi s-au folosit în completarea acestora de alogoritmi complecşi pentru a detecta indicii acustice ascunse în roci. Sunetele în cauză sunt emise, de obicei, cu o săptămână înainte ca un respectiv cutremur să aibă loc, astfel că cercetătorii ar putea descoperi un seism iminent în timp util.

În momentul de faţă, oamenii de ştiinţă pot calcula probabilitatea ca un cutremur să aibă loc, însă nu pot şti cu exactitate când va lovi acesta. ”Oamenii au spus că nu putem prezice cutremure. Acum e rândul nostru să spunem că acest lucru este posibil, cel puţin într-un laborator”, explică Colin Humphreys, unul dintre cercetătorii care a participat la studiu.

Citește mai mult pe adevarul.ro

Ad