Acum citesti:
Povestea unui tânăr salvator
Intreg articolul 7 minute de lectura

Povestea unui tânăr salvator

supraveghetor la piscina

Într-o sâmbătă, cu o săptămână în urmă, mi-am reamintit cât de periculoase pot fi legile fizicii, atunci când le simți pe pielea ta. A fost momentul în care l-am cunoscut pe Alexandru Octavian Comănescu, un tânăr de 22 de ani, team lider, supraveghere piscină la Aria, pentru că acolo mă aflam. Am plecat de pe șezlong, cu fetița mea de doi anișori în brațe, către piscină, cu gândul de a ne distra. Pentru că șezlongul nu era departe de scările piscinei mi-am lăsat șlapii acolo. Mergeam atentă și abia așteptam să ajung în apă, când picioarele au fugit de sub mine într-un mod inexplicabil. Urma să cad 100%. Am reușit totuși, nu știu cum, să îmi feresc copilul de impactul cu pardoseala, însă nu de impactul cu oasele mele. Daune? O buză umflată, un obrăjor vânăt și mami cu capul spart. De ce am ales să vă spun această poveste? Ei bine, de multe ori, toretic știm pericolele la care ne supunem, dar, de cele mai multe ori, așa cum am făcut și eu, alegem să nu le luăm în seamnă. Nimic mai greșit!

Este un material scris cu responsabilitate, experimentat pe propria piele, despre oameni inconștienți, așa ca mine, și oameni responsabili și mereu la locul potrivit, așa ca Alex.  

Au trecut câteva secunde bune până am conștientizat că zgomotul puternic auzit în capul meu a fost impactul cu pardoseala. M-am uitat speriată la fetița mea. Plângea, dar deja era în siguranță în brațele bunicii ei. Mi-am dus mâna la cap și am reușit să mă ridic, însă nu de tot. Atât cât să mă așez pe niște scări. Un tânăr s-a apropiat de micuța mea s-a uitat la ea, a examinat-o, a vorbit cu bunica, s-a asigurat că este totul în ordine, apoi a venit la mine. M-a întrebat dacă mă simt bine. I-am răspuns că nu știu și atunci am luat mâna de la cap. Toată palma mea era plină de sânge. Cu un calm aparte m-a întrebat dacă mă pot ridica și m-a condus către cel mai apropiat șezlong. A verificat rana, m-a asigurat că în afara unui cucui sănătos nu este nimic grav, a curațat-o și mi-a dat să țin câteva pungi de gheață până mi-au înghețat creierii. Tânărul acela este Alexandru Octavian Comănescu, originar din Cisnădie și angajat la Aria ca team lider, supraveghetor de piscină. A făcut la Sibiu cursul de salvamar, avându-l ca profesor pe instructorul Adrian Gînju. Așa a obținut statutul de salvamar autorizat și s-a angajat la Aria. Oamenii ca Alex nu ar trebui să lipsească din astfel de locuri de agrement. Intervenția lui a fost pe cât de liniștitoare, pe atât de importantă în acordarea primului ajutor, atât în cazul fetiței mele cât și al meu.

Salvator la serviciu, salvator în timpul liber

Chiar dacă are doar 22 de ani, Alex a trăit cât alții într-o viață. La 18 ani a plecat să muncească în străinătate. Își dorea independența și să nu mai primească bani de la părinții lui. Povestește că acolo a învățat ce este umilința, batjocura și munca. S-a întors acasă și, pentru că iubește sportul, s-a angajat ca salvamar la mai multe piscine din județ. Spune despre el că a fost mereu săritor și o persoană calmă.

În paralel, merge la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cisnădie. Adică este pompier voluntar. Sunt deja doi ani și câteva luni de când stinge incendii, salvează vieți și bunuri, punându-și viața în pericol fără nicio recompensă bănească.

„Când fac bine, mă simt eu bine”, spune Alex.

Merge însuflețit la intervenții și vorbește cu mândrie despre echipa din care face parte. Sunt uniți și vicecampioni naționali la competițiile sportive susținute cu ceilalți pompieri voluntari din țară. Există însă și o latură care-l supără.

„S-a întâmplat să mergem la intervenții periculoase, să facem tot ce ne stă în putere, să stăm ore întregi în frig, în ploaie sau pe vânt, să stingem incendii și în loc de apreciere, suntem criticați. Câteodată, te doare”, spune Alex.

Își dorește foarte mult să urmeze cursurile Facultății de Management și să se specializele pe coordonare, relații cu clienții. Spune că a lucra cu oamenii este vocația lui și asta își dorește să facă. Aceasta însă, după ce își va lua Bacalaureatul la care a renunțat în momentul plecării în străinătate.

Experiența strânsă în rândul pompierilor l-a ajutat mult în obținerea actualului său post.

Nu ignorați măsurile de siguranță

Lucrează de trei luni la Aria, însă în aceste trei luni a văzut și asistat mulți inconștienți ca mine. Când mergem în astfel de locuri este foarte important să respectăm măsurile de siguranță. Nu pentru că reprezentanții locației respective s-au gândit să le atârne pe pereți, ci numai pentru siguranța noastră. Cele mai dese cazuri asistate de Alex au fost loviturile din căzătură.

„Este foarte important ca, atunci când oamenii vin la o piscină de interior, să poarte șlapi de piscină, pentru că se alunecă foarte ușor, oricât de bine se curăță apa de pe margine. Ei trebuie să poarte acei șlapi și nu să-i lase la șezlong. Pot merge cu ei până la marginea piscinei. Atunci când părinții vin cu micuții lor la piscină, aceștia trebuie supravegheați permanent. Cei mai mulți dintre ei aleargă și sar în apă și astfel se supun pericolelor. Întotdeuna când văd un copil alergâd, îl iau cu frumosul, îi explic ce ar putea păți și îl opresc din alergat. Cel mai grav caz pe care l-am văzut aici a fost al unui tânăr de 18 ani care a fost împins de un prieten în apă și s-a lovit puternic la șold de marginea piscinei. Prietenii lui au râs de el, apoi au plecat la SPA și l-au lăsat singur pe șezlong. M-am dus către el din instinct, parcă simțeam că ceva nu este bine. L-am întrebat de 3 ori dacă este ok și nu mi-a răspuns. Am văzut apoi cum intră într-o stare de inconștiență. A tremurat foarte puternic și a căzut jos. Am urmat pașii de acordare a primului ajutor, pe care îi am permanent în cap, am reușit să-l trezesc și când a fost să sunăm la numărul de urgențe ne-a oprit. Încet, încet și-a revenit. Din fericire a fost doar un șoc în urma loviturii puternice”, povestește Alex.

El vorbește și despre cazurile de leșin de la saună. Sunt persoane care, din dorința de a se bucura de saună, stau destul de mult acolo și nu se hidratează corespunzător. Din această cauză, unele dintre ele leșină și nu leșinul este cel mai periculos ci faptul că, în căzătură, se pot lovi foarte rău.

O altă inconștiență din partea oamenilor care merg în zona SPA este aceea de a nu folosi prosop, deși se specifică clar la intrare acest fapt. Riscurile la care se supun sunt foarte mari, cu precădere în zona saunei uscate. Nu știi niciodată cine a stat înaintea ta pe băncuță și ce riști dacă stai și tu.

De asemenea, este important să știți că Alex și colegii lui sunt permanent în apropierea piscinelor și a zonei SPA de la Aria. Dacă se întâmplă vreodată ceva, vor fi acolo pentru a acorda primul ajutor.

Și vreau să vă mai spun ceva: Nu uitați chipurile oamenilor care vă întind o mână! Nu veți ști niciodată ce miracol ar putea face în viața voastră.

supraveghetor aria (3)
Echipa SVSU Cisnadie
alexandru comanescu
Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.