Gheorghe Stoia este unul dintre veteranii de război din județul Sibiu care, în ciuda vremurilor grele pe care le-au trăit, au ajuns la vârste frumoase. În aprilie, Gheorghe Stoia, ultimul veteran de război rămas în viață în localitatea Hașag va împlini 93 de ani. Recent, a fost înălțat în gradul de sublocotenent, la mai bine de 70 de ani de când a revenit de pe front. Chiar și acum poartă în suflet amintirea celor 14 luni petrecute în război.
În 1944, Gheorghe Stoia avea 20 de ani și era fecior acasă la părinții lui în Hașag, comuna Loamneș. Pe atunci, munca lui era clară: treburile gospodăriei, animalele și plugul. Asta până când războiul i-a dat viața peste cap și, alături de sute de prieteni, rude și tineri din prin toate satele județul, a plecat pe front.
Au trecut peste 70 de ani de atunci, o viață de om, dar Gheorghe Stoia nu a uitat nimic.
„Am plecat la dezarmarea unui tren german la Turnu Roșu. Am dezarmat trenul și am fost pregătiți să plecăm pe front. Am plecat pe tunuri, pe chesoane. Nu ne-am dus pe jos. Ne-am dus până la Blaj. Acolo am luat poziția cu inamicul, de pe un deal. Și apoi am mers înainte cu frontul până aproape de Praga”, povestește Gheorghe Stoia.
Își amintește totul: oameni, locuri, arme, nume. ”Mulți, mulți am plecat atunci. Am fost două contingente odată. Rău de tot a fost. Am văzut oameni morți, schilavi. Am fost și eu rănit în picior, dar mai ușor. Am stat numai o lună de zile în spital la Careii Mari și apoi am plecat iară pe front în Ungaria. Acolo am ajuns frontul din nou”, mai povestește nea Gheorghe.
Întrebat despre condițiile din război, cu zâmbetul pe buze spune simplu: ”Ca pe front”.
”A fost rău, ca pe front. Frig, dar nu am avut așa mare treabă cu frigul. Păduchii au fost problema. De la păduchi a fost mai rău. Ne-am umplut de păduchi și ne-au dus și ne-au băgat la etuvă, ne-am curățat și am scăpat. Un an și două luni am stat pe front. Noi am ajuns până la Praga. Se vedea Praga. Au ajuns acolo rușii și când ne-am întâlnit cu ei, au zis ca noi să ne întoarcem”, își mai amintește veteranul de război din Hașag.
Ajuns acasă, viața sa și-a urmat cursul. Spune că a avut noroc, nu ca mulți care nu s-au mai întors. În 1946 s-a căsătorit și toată viața sa a avut o gospodărie model în Hașag. A lucrat la CAP și la Sibiu, la un depozit de frigidere. Are doi băieți, de la care are și doi nepoți.
”Foarte bine mă înțeleg cu ei. Până acum m-am înțeles foarte bine cu ei și de acum înainte nu am de ce să nu mă înțeleg la fel de bine”, spune Gheorghe Stoia.
E văduv de mai bine de 20 de ani, dar nu a plecat din sat să stea la copii, stabiliți unul la Dumbrăveni și unul la Sibiu. Merge, în fiecare duminică, la biserică, ba chiar este primul care ajunge acolo. Se gospodărește încă singur și are grijă de cele câteva găini pe care le crește în ogradă. Copiii vin des să-l ajute și să îi aducă mâncare.
A fost însă inclus și în programul pentru persoane vârstnice derulat de primăria din localitate.
”Dânsul se gospodărește singur, vin copiii. Noi avem grijă să-l consiliem, să socializeze, să aibă cu cine sta de vorbă”, explică primarul comunei Loamneș, Maria Greavu.
Aceasta spune că Gheorghe Stoia ”este un om cum rar întâlnești”.
”Noi mai avem patru veterani de război în viață în comună. Doi dintre ei stau în comună, ceilalți doi mai vin vara, pentru că în restul timpului stau la copii. Toți au un cult al bunului simț, al muncii și corectitudinii extraordinar. Sunt oameni simpli, dar care sunt un model pentru noi. Nea Stoia Gheorghe este un om care poate să ne fie model în viață, un om deosebit, care știe ce înseamnă credința, hărnicia, bunătatea și munca”, mai spune primarul din Loamneș, comună de care aparține și Hașag.
Potrivit datelor deținute de Primăria Loamneș, din comună, în cele două războaie mondiale, au plecat pe front 493 de oameni.
”Câtă durere au lăsat în sufletele mamelor și soțiilor lor cei care au lăsat coarnele plugului și au plecat pe front să verse sângele lor pentru ca această țară să se edifice și să rămână România Mare! 148 de fii și soți nu s-au mai întors din locurile în care au plecat. A venit în locul lor câte un petec de hârtie pe care nu era scris decât «Erou», iar unora nici numele nu li s-a mai știut”, povestește Maria Greavu.
Maria Greavu, împreună cu reprezentanții Mitropoliei Ardealului și ai Garnizoanei Sibiu, au organizat, un ceremonial în cadrul căruia a fost sfințit la Hașag un monumet ridicat în cinstea eroilor localității și s-a dat citire ordinului de înălțare în gradul de sublocotenent a lui Gheorghe Stoia.
