Economie 16.05.2017

Dragnea: Introducerea noului sistem de impozitare ar putea fi amânată cu un an

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, la Antena 3, că există posibilitatea ca introducerea impozitului pe gospodărie şi noua modalitatea de calcul a dărilor către stat ar putea fi amânată cu un an, dacă nu va exista garanţia că va exista un număr suficient de consultanţi fiscali pentru populaţie, informează www.news.ro.  ”Nu avem de gând să renunţăm la sistemul nou de impozitare pentru că este un alt sistem prin care clasa mijlocie se dezvoltă. În perioada următoare o să analizăm cu foarte mare atenţie dacă anul 2018 este un interval suficient pentru a putea gestiona înfiinţarea acelui corp de 35.000 de consultanţi fiscali. Dacă vom ajunge la concluzia că actualul sistem nu ne dă garanţia că, până la finalul anului 2018, aceşti consultanţi fiscali pot fi identificaţi, atunci putem amâna cu un an”, a declarat Liviu Dragnea. Totuşi, va fi menţinut obiectivul aplicării neimpozitării veniturilor sub 2.000 de lei începând din anul 2018. ”Obiectivul nostru ca cei cu salarii sub 2.000 de lei să nu mai plătească impozit pe venit poate să fie atins sub altă formă. La asta lucrăm acum şi, într-o perioadă rezonabilă, vom anunţa decizia noastră şi proiectul în ansamblu. Aşa am stabilit cu colegii mei, să nu mai iasă cu proiecte nefinalizate sau care sunt în diverse stadii de analiză”, a mai spus preşedintele PSD.

Pe 12 aprilie, ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat că, în cadrul discuţiilor privind modificarea Codului Fiscal din 2018, s-a conturat posibilitatea introducerii impozitării globale a veniturilor, fără ca acest lucru să însemne creşterea poverii fiscale. Dimpotrivă, Guvernul ar intenţiona să reducă cota unică de la 16% la 10%. Viorel Ştefan a negat faptul că actualul guvern ar avea intenţia să renunţe la cota unică de impozitare, el precizând că se doreşte doar ca nivelul acesteia să fie redus la 10% de la 1 ianuarie 2018 şi să se introducă neimpozitarea veniturilor sub 2.000 de lei.

Ministrul de Finanţe a precizat că impozitarea veniturilor va fi însă globalizată, lucru care a mai avut loc în România până în anul 2005. ”Globalizarea impozitării veniturilor înseamnă că, dacă un salariat realizează venituri principale din relaţii de muncă, el va plăti 10% impozit pe venit în fiecare lună, dar la sfârşitul anului până în luna mai a anului următor va depune o declaraţie fiscală în legătură cu toate veniturile realizate şi va avea loc o regularizare”, a declarat Ştefan. Prin regularizare, contribuabilul fie va trebui să mai plătească la Fisc, în caz că a avut venituri suplimentare, fie i se vor deduce anumite sume. Viorel Ştefan a evitat să precizeze care vor putea fi cheltuielile contribuabililor care vor putea fi deductibile de la impozitare, dar a precizat că, în funcţie de politica de stimulare a unor activităţi adoptată de Guvern, acestea ar putea fi contribuţiile la pilonul II de pensii, asigurările private de sănătate sau cheltueilile cu educaţia copiilor. Ministrul a precizat că se discută în grupurile de lucru constituite la Ministerul de Finanţe despre posibilitatea introducerii unei ”chei de rambursare” către contribuabili de 1.200 de lei pentru fiecare copil aflat în întreţinere.

Ministrul a vorbit că un alt avantaj al schimbării modului de gestionare a impozitării veniturilor este modificarea comportamentului cetăţenilor faţă de comercianţi prin faptul că primii vor fi stimulaţi să păstreze toate bonurile cu achiziţiile făcute pentru a face dovada efectuării unor cheltuieli deductibile de la impozitare. În plus, vor exista deduceri pentru un anume volum al bonurilor prezentate. ”Mecanismul de globalizare a impozitării veniturilor nu va putea funcţiona fără consiliere fiscală”, a mai spus Viorel Ştefan, adăugând că va trebui constituit un corp de consultanţi fiscali angajaţi de către stat să ofere consultanţă fiscală persoanelor fizice. O parte dintre consultanţii ficali ar putea fi selectaţi dintre cei 30.000 de angajaţi ai ANAF.

Ad