Romgaz realizeaza cea mai mare investitie in energie

Economie 19.05.2017

Romgaz realizează în centrala de la Iernut cea mai mare investiție în producerea energiei

Lucrările la centrala Iernut a companiei Romgaz au început în luna februarie și vor dura aproximativ trei ani, a afirmat Bela Balasz, Director Direcția Management Energetic, Romgaz Mediaș, la conferința InvesTenergy, cu tema “R-evoluție în energie. Decizii pentru viitor”, scrie http://www.investenergy.ro. Centrala Termoelectrică, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, va costa peste 268 de milioane de euro, fiind una dintre cele mai mari investiții în producerea energiei făcută de statul român în ultimii 26 de ani. Proiectul, unul dintre puținele care au fost aprobate în cadrul Planului Național de Investiții va primi o finanțare de 25% din partea statului. Romgaz a preluat termocentrala în 2013 de la Elcen în contul unei datorii de peste 650 de milioane de lei. Constructorii noii centrale sunt companiile Romelectro și Duro Felguera din Spania, iar energia produsă va fi folosită și în interiorul companiei care are 400 de puncte de consum în peste 20 de județe ale țării.

Noua Centrală de la Iernut va fi o componentă importantă în lanțul valoric integrat al gazelor naturale. Eficiența producerii energiei electrice va crește la 56,42 % față de randamenetul actual de aproximativ 35 %, scăzând consumul de combustibil gaze naturale și implicit emisiile. Realizarea unei noi centrale electrice cu turbine pe gaz în ciclu combinat, reprezintă un angajament pe termen lung față de zona Iernut. „Va menține locuri de muncă pe termen lung în zonă și reprezintă o investiție substanțială  pentru economia locală. Când activitătile de construcție vor atinge nivelul maxim,  va fi nevoie de aprox. 600 de angajați pe șantier, creând oportunități directe de angajare, suplimentar față de impulsul dat serviciilor locale de alimentație publică și de servicii de cazare. După finalizare, centrala va crea aproximativ un număr de 150 de locuri de muncă calificate permanente pe perioadă duratei de viață a centralei, de cel puțin 30 de ani”, a precizat Bela Balazs, director în cadrul Romgaz Mediaș.

Ad