inmatriculari masini

Economie 19.09.2017

Achizițiile de mașini: țara pe minus, Sibiul pe plus

Sibienii continuă să cumpere tot mai multe mașini. Dacă pentru luna august 2017 la nivel național se înregistrează o scădere cu 3% a numărului de autoturisme înscrise în România comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în Sibiu tendința este ascendentă, numărul acestora fiind cu 28% mai mare față de august 2016. De altfel, de la lună la lună numărul autoturismelor înmatriculate în județul Sibiu a crescut, în iunie cifra totală fiind de 1099, în iulie de 1.110, iar în august ajungând la 1.170. Față de anul trecut, numărul mașinilor noi și second hand înscrise în parcul auto sibian în primele 8 luni ale acestui an este aproape dublu.

Sibienii, fideli mărcilor nemțești

Cele mai multe mașini înmatriculate în luna august în județul nostru sunt marca Volkswagen, fiind înscrise aproape 300 de astfel de autovehicule noi și second-hand. De la acest brand, mașinile preferate de sibieni sunt modelele Golf și Passat. Următoarea marcă de la care cetățenii din Sibiu și-au achiziționat un automobil este Opel, cu 104 noi unități înscrise în circulație. Pe locul al treilea în topul preferințelor în materie de mașini se află BMW, brand de la care au fost înmatriculate la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu 100 de autoturisme. La mică diferență se află mașinile marca Ford, pentru care au optat 93 de conducători auto și Audi, firmă de la care în luna august au intrat în parcul auto 90 de automobile.
tabel masini
De remarcat că și numărul mașinilor fabricate în țara noastră, marca Dacia, a fost de 58 de unități. În plus, multe dintre autoturismele noi și second-hand achiziționate luna trecută aparțin mărcilor Mercedes Benz – 64, Renault – 57, Suzuki – 37, Skoda – 32 și Seat – 28.
Cele mai scăzute valori le-au înregistrat mărcile Chrysler, Daihatsu, MG, Mini, Porsche, Ssangyong – câte 1 din fiecare tip, precum și Daewoo, Jeep, Vauxhall – cu doar 2 autoturisme vândute de fiecare.
În total, numărul autoturismelor noi și second hand înmatriculate în județul Sibiu a fost în luna august de 1.170. Alături de acestea, în parcul auto județean au mai intrat 104 autoutilitare, 1 microbuz, 17 motociclete, 28 de remorci, 4 rulote și 17 semiremorci. La nivel național în luna august au fost înmatriculate în total 15.531 de vehicule. În același timp, numărul autovehiculelor radiate în județul Sibiu a fost de 86, majoritatea fiind duse la dezmembrări.

Număr aproape dublu de mașini înmatriculate în 2017 față de anul trecut

Potrivit statisticilor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, de la începutul anului și până la finele lunii august , în județul Sibiu au fost înmatriculate 9.179 de autoturisme noi și second hand. În aceeași perioadă a anului trecut, în județ au fost înscrise numai 5.523 de mașini. Cea mai mare diferență comparativ cu perioada similară a anului 2016 se înregistrează în luna februarie 2017, când, odată cu eliminarea taxei de primă înmatriculare auto au fost înmatriculate aproape de 4 ori mai multe autovehicule, de la 536 câte au fost înscrise cu un an mai devreme ajungându-se la 1.931 în acest an.

tabel inmatriculari2

Ad