160412_Craiss_Michael_Presse-813

Economie 23.10.2017

Michael Craiss: Succesul ține de conjuncturi favorabile, flexibilitate și motivarea personalului

Grupul de firme CRAISS a debutat în România în 2004, la Sibiu, cu scopul de a organiza transporturi între România și Germania. Anii au trecut, iar afacerea s-a dezvoltat constant, CRAISS LOGISTIK fiind astăzi unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de profil. Cum s-a dezvoltat afacerea, care sunt perspectivele de viitor, care este flota companiei, ce servicii oferă, dar și care sunt cele mai importante lucruri de luat în seamă pentru a avea o afacere de succes, ne explică Michael Craiss, administrator CRAIS LOGISTIK.

160223_RGB_RZ_craiss_transportmanagement_jumbo

Ce tip de servicii oferă compania CRAISS deschisă în Sibiu?

Grupul de firme CRAISS a debutat în anul 2004, odată cu înființarea firmei CRAIS LOGISTIK SRL la Sibiu, cu scopul de a organiza transporturi între România și Germania pentru firme germane. Lucrurile au început sub auspicii bune, în ultimii ani am reușit să ne dezvoltăm în mod constant rețeaua de clienți, furnizori și angajați. Astăzi putem oferi clienților noștri și spații de depozitare în trei locații. În anul 2012, am înființat încă o societate, unde am introdus pentru prima dată și propriile noastre autovehicule. În Sibiu, dispunem în prezent de circa 6.000 m² suprafață de depozitare, 120 vehicule grele și 35 vehicule de transport mici, pe care le utilizăm zilnic pentru deservirea clienților noștri.

În domeniul de expediție și transport ne-am specializat pe transporturi coordonate în timp, cu mare precizie în respectarea termenelor, în care am dobândit o poziție avantajoasă prin acoperirea transporturilor de volume mari. Personalul nostru cunoaște, în general, mai multe limbi și este perfect integrat în domeniul comunicării cu clienții internaționali.

În ce privește logistica de depozit, oferim clienților noștri spații pentru depozitarea mărfurilor uscate și sistemelor portante speciale. Comisionăm mărfurile depozitate ale clienților noștri pe care apoi le livrăm în tranșe multiple cu mașinile noastre de transfer, în funcție de nevoi. În prezent, suntem în curs de construire a unui centru logistic de cca 9.500 m² cu 2.000 m² spații de birouri în zona industrială Vest.

160223_RGB_RZ_craiss_transportmanagement_megatrailer_komplett

Grupul CRAISS este considerat unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de logistică din comerț și industrie. Care sunt principalele atu-uri ale companiei?

Cu siguranță avem un mare avantaj în faptul că dispunem de sisteme IT foarte bune, pe care departamentul nostru de IT le actualizează în permanență pentru a le adapta repede la nevoile clienților și proceselor. De asemenea, relația strânsă în interiorul grupului Craiss cu sediul mamă din Mühlacker și cu filialele din Cehia, Polonia și Macedonia joacă un rol deosebit și contribuie la succesul grupului. Resursa cea mai importantă sunt, totuși, oamenii care lucrează în sediul nostru din Sibiu, unde, grație unei conduceri foarte eficiente și unor relații corecte, beneficiem de angajați foarte buni, care, din fericire, nu se schimbă prea des.

Câte vehicule de transport numără parcul auto CRAISS?

În prezent avem în circulație permanentă cca 380 de autovehicule grele și cca 120 camioane ușoare și transportere.

Cum îi ajutați pe clienți să aleagă metoda potrivită de transport pentru necesitățile lor?

Exact în acest punct este important ca, atât în convorbirile cu firma cât și în contactul direct cu angajații, clienții noștri să primească sfaturi bune de la ei. Firma dispune de foarte multe soluții pentru transport în rețeaua națională. Chiar și în ceea privește creșterea vizibilă a proceselor desfășurate aici, cu suport IT, putem prezenta cele mai bune soluții prin specialiștii noștri IT, deoarece acești specialiști în software sunt cu preponderență logisticieni calificați. În acest an, grupul Craiss a fost distins cu premiul Digital Award de către DIHK (Camera de Comerț și Industrie a Germaniei).

Care sunt prioritățile de dezvoltare ale companiei CRAISS?

În primul rând, vrem să finalizăm în luna aceasta construirea modernului nostru centru de servicii. Acest sediu are un aspect arhitectural deosebit și îndeplinește multiple funcții. Are, de exemplu, 12.000 locuri de depozitare paleți, în rafturi cu raft culisant automat, 4.500 m² depozit bloc, 6 rampe de încărcare posterioară și trei porți de încărcare laterală. Toate acestea sunt executate la standarde înalte de siguranță, cu instalații de sprinklere, împrejmuire sub formă de gard și barieră, în plus, cu asigurare împotriva spargerilor prin serviciul de pază și securitate.

La o clădire modernă trebuie să existe și echipamente care economisesc energia, ca, de exemplu, lămpi moderne pe sistem LED. De asemenea, se implementează reglementări energetice care corespund ultimelor standarde în domeniu. Tehnica de depozitare precum și procedurile cele mai eficiente sunt dirijate în mod stabil și flexibil de către sistemul de management al mărfurilor Craiss. Și dotările modernului complex de birouri, unde vor lucra angajații care se ocupă de administrare, răspund celor mai mari exigențe în aceste privințe. Pe viitor, avem convingerea că în România va crește această dimensiune a serviciilor logistice moderne. Credem că faza care urmează după stabilirea la nivel foarte strict regional, aici în Sibiu, va fi urmată de o nouă etapă în care vom reuși să identificăm potențiale care să ne determine să ne extindem și în alte locuri din România cu serviciile noastre în domeniul logisticii de transport. Flota de transport va fi extinsă în conformitate cu nevoile și continuă să contribuie la satisfacerea la un nivel înalt a cerințelor clienților noștri.

Care sunt valorile promovate de dumneavoastră în cadrul echipei, în calitate de administrator al companiei CRAISS?

160223_RGB_RZ_craiss_kontraktlogistik_lagerlogistik

Să depunem eforturi în direcția unor îmbunătățiri permanente a serviciilor noastre, în condițiile recunoașterii muncii și inițiativelor personale ale angajaților, un comportament corect și apreciativ din partea șefilor, precum și o comunicare cât mai transparentă.

De ce considerați că ține succesul unei afaceri?

De conjuncturi favorabile, de flexibilitate și capacitatea de adaptare rapidă la cerințele pieței și de motivarea personalului.

Practic, în antreprenoriat, când știi că ai succes?

Pe de o parte, sigur că succesul se vede în cifrele afacerii. Pe de altă parte, însă, se dovedește și din felul cum reușim să echilibrăm în mod pozitiv portofoliul de clienți, structura furnizorilor și personalul propriu.

Ce v-ați dori să știe sibienii despre compania CRAISS?

Că avem să le mulțumim angajaților noștri pentru munca depusă și că simțim în același timp bucurie la gândul perspectivelor optimiste care ne așteaptă în viitor.

DCIM100MEDIADJI_0050.JPG

 

Ad