IMG_2928 - Copy

Economie 28.04.2017

Dr. Ciprian Tănăsescu, Clinica Proctoven: Cea mai mare greșeală este să crezi că le știi pe toate

Centrul Medical Proctoven a fost deschis în Sibiu în anul 2011. De atunci, mii de oameni și-au găsit aici vindecarea, la succesul tratamentului medical contribuind atât calitatea medicilor, cât și aparatura performantă. Înainte de înființare, această clinică a fost doar un vis. Un vis pe care medicul chirurg Ciprian Tănăsescu l-a transformat în realitate.

Care a fost primul pas spre lumea afacerior? Cum a apărut ideea înființării clinicii Proctoven?

Proaspăt întors din Franţa – 2006, unde am urmat un stagiu de perfecţionare în chirurgie de un an de zile, în cadrul Universităţii Amiene, plin de optimism şi speranţe, dar şi cu dorinţa de a arăta că se poate face chirurgie de calitate cu respect faţă de pacient şi în România, m-am lovit de un sistem de sănătate plin de relicve din vremurile comuniste, condus la toate nivelele de aceeaşi şefi care refuzau să predea ştafeta chiar dacă erau de mult depăşiţi de situaţie.
Am rămas în sistemul de stat, pentru că doar într-un spital clinic universitar poţi practica marea chirurgie, cea care nu îţi aduce satisfacţiile financiare din privat, dar care te face să simţi că trăieşti cu adevărat în momentele în care salvezi vieţi… Şi pentru că din păcate un tânăr medic nu poate trăi şi întreţine o familie doar cu salariul de la un spital de stat, am decis să-mi sacrific timpul liber, după mesele în care nu eram de garda şi să merg să consult la o policlinică privată.
Acolo m-am lovit de faţa cealaltă a monedei, de modul în care este privit şi tratat medicul în marile lanţuri private. Dar a fost un moment extrem de important pentru evoluția mea ulterioară. Am înţeles foarte rapid două aspecte esenţiale. Unu – pentru a-mi putea pune în aplicare planurile şi a putea face chirurgie la nivelul la care am practicat în Franţa trebuia să îmi fac propria afacere şi doi – pentru a putea avea alături de mine pe cei mai buni medici din Sibiu trebuia să am o altă abordare decât marii privaţi din sănătate – în sensul că fiecare medic care mi se alătură trebuia sprijinit spre a se dezvolta cât mai independent, fără a se simţi exploatat de un privat care-i înjumătăţeşte veniturile.
Că urmare, după acest „şut”primit din sistemul privat împreună cu colegul şi prietenul meu Dr. Marius Antonescu am decis „să ne luăm bisturiul în mân㔺i să încercăm pe cont propriu. Marea noastră problemă era că nici unul din noi nu aveam în spate nişte părinţi bogaţi sau alţi investitori care să ne susţină financiar ideile. Aşa că am pornit de jos într-o prima fază închiriind o cămăruţă mică într-o policlinică din Sibiu. A fost un prim an foarte greu, în care amândoi munceam de dimineaţă până la 14 la spital, iar apoi de la 15 până la 22 în cămăruţa noastră. Ca în orice domeniu, când munceşti şi pui suflet şi rezultatele apar, indiferent cât de greu este. Am decis să închiriem un spaţiu mai mare şi să ne facem policlinică noastră. A fost al doilea şut pe care l-am primit, când ne-am lovit de birocraţia şi piedicile pe care le are un tânăr întreprinzător care vrea să-şi facă propria afacere. Din păcate a fost şi momentul în care asociatul meu, sătul de sistemul românesc de sănătate a decis să plece definitiv din ţară, la ora actuală lucrând medic chirurg într-un modern spital din Elveţia, unde este şef de compartiment de chirurgie digestivă.
Rămas singur, am continuat visele noastre, chiar dacă permanent m-am gândit că plecatul definitiv din ţară ar fi fost o varianta mult mai simplă şi pentru mine.

Cum a fost trecerea de la medicină la antreprenoriat, procentual cam cât va reprezintă fiecare ?

Modul în care am gândit organizarea afacerii, prin cooptarea medicilor de valoare care îşi dezvoltă propria afacere în cadrul clinicii mi-a dat posibilitatea să lucrez într-o echipă în care toţi contribuim pentru binele fiecăruia. Rolul meu a devenit minor, de a menţine unitatea în această familie care creşte de la an la an. Bineînţeles că sunt o mulţime de probleme organizatorice, dar de acestea se ocupă directoarea clinicii, doamna Adela Giuran care este cel mai vechi angajat al clinicii şi căreia i se datorează o bună parte din unitatea personalului. Încerc să rămân în cea mai mare parte din activitatea în mediul privat, medic şi mai puţin antreprenor.

Ce aţi sperat să realizaţi prin deschiderea clinicii şi în ce măsură vi s-a concretizat visul?

IMG_2930 - CopyPrin această Clinică mi-am dorit ca pacientul să găsească un loc în care să fie consultat şi tratat de către medici profesionişti, cu aparatură de ultima generaţie, dar, mai presus de toate, să fie tratat cu respect. Am învăţat în Franţa, din păcate nu din sistemul sanitar românesc, că pacientului trebuie să-i câştigi mai întâi încrederea, să-i pătrunzi în suflet şi abia apoi vei reuşi să-i vindeci corpul.
Consider că o bună comunicare cu pacientul face mult mai accesibilă vindecarea acestuia. Este scopul medicului care lucrează în Clinică Proctoven.
Pentru medicii Clinicii am sperat să realizez un loc unde să-şi împlinească visul, un loc în care să-şi facă propria afacere beneficiind de sprijinul colectivului clinicii. Unii au reuşit şi încă foarte bine, unii încă nu au curajul să lucreze pe cont propriu, dar sunt convins că per ansamblu vom continua să creştem de la an la an.
Visul meu s-a concretizat în mare măsură. Sper că vom atinge maximul în acest an odată cu lărgirea păleţei de intervenţii chirurgicale pe care le efectuăm, dar şi cu introducerea spitalizării de zi. Vreau să punem mai mare accent pe chirurgia laparoscopică în cadrul chirurgiei minim invazive, prin creşterea nivelului de dotare a clinicii în acest sens.

Ce ţintă v-aţi propus să atingeţi pe viitor?

Vreau să extindem paleta de intervenţii chirurgicale, cu spitalizare mai de lungă durată, să punem mai mult accent pe chirurgia laparoscopică.
De asemenea aş vrea să ajutăm mai mult pe cei care nu-şi permit accesul la medicină privată prin încheierea de contracte cu casa de asigurări începând de anul viitor, atât pentru ambulator, cât şi pentru spitalizarea de zi.
Investiţia în aparatură de ultima generaţie a fost şi rămâne obiectivul principal. Ca urmare vom continuă că şi până acum investiţiile, profitul pe termen scurt nefiind unul din obiectivele mele.
Pentru că am multe cereri de la medici care vor să se alăture echipei noastre, în condiţiile expuse anterior, încerc să găsesc soluţii legate de spaţiu pentru a le putea permite să lucreze într-un mediu cu adevărat profesionist .

De ce trebuie să ţii cont atunci când decizi să administrezi propria clinică medicală?

Cred că în primul rând trebuie să te gândeşti la pacienţi şi, mai mult ca orice, la aşteptările lor. E clar pentru oricine că un pacient care vine să se trateze în mediul privat caută să găsească ceea ce nu are în spitalul de stat şi e normal ca pretenţiile acestuia, atâta timp cât plăteşte serviciile prestate, să fie mult mai mari. O clinică privată trebuie să-i asigure pacientului, prin medicii săi, prin dotarea pe care o are, prin curăţenie şi mai ales prin căldura umană, certitudinea că va beneficia de serviciile dorite.
În al doilea rând, raportul cu medicii trebuie să fie unul corect, bazat pe respect reciproc şi transparenţă, oferiindu-i fiecăruia posibilitatea de a se dezvolta atât cât doreşte.

Cum pot fi luate cele mai bune decizii pentru dezvoltarea afacerii?

Ar fi bine să existe un ghid despre cum se iau cele mai bune decizii pentru dezvoltarea afacerii. Aş fi primul care l-aş folosi. Şi eu am luat câteva decizii greşite, defapt investiţii care nu au confirmat, dar pe care nu le regret.
Trebuie să simţi cât mai repede când nu eşti pe calea cea bună şi să reuşeşti să te repliezi la timp. Să ai curaj să faci o investiţie atunci când crezi în ea, să nu te laşi influenţat de corul pesimiştilor din jur, care nu au realizat nimic notabil şi mai ales să nu-ţi fie ruşine să înveţi de la cei cu experienţă mai mare din ţările mai dezvoltate.

Ce asigură succesul clinicii Proctoven?

Cred că este o sumă de elemente – o echipă sudată de medici tineri, mii de ore de studiu, multiple specializări în străinătate, dorinţa de a face un act medical de calitate, într-un mediu plăcut şi confortabil, cu aparatură de ultima generaţie toate sub semnul respectului şi corectitudinii faţă de pacient şi de suferinţa acestuia.

Aţi menţionat echipa excepţională cu care lucraţi. Cum se formează o echipa competitivă, după ce criterii selectaţi medicii cu care lucraţi?

În primul rând suntem medici cam din aceeaşi generaţie, medici primari care sunt dispuşi să muncească mult peste program care pot colabora oricând între ei spre binele pacientului. Asta mă bucură cel mai mult, faptul că există o colaborare permanentă între medicii de diferite specialităţi, în folosul pacientului, fără mândrie sau orgoliu de a pune diagnosticul sau a trata singur pacientul. Cred că trebuie să existe o permanentă colaborare între medicul care stabileşte diagnosticul, cel care face investigaţiile şi chirurgul care operează pacientul. De asemenea fără o armonie perfectă între medicii chirurgi şi medicii anestezişti nu poate există un act operator de calitate.
Din punct de vedere social cel puţin o dată pe an organizăm întâlniri în care, într-un cadru lejer, încercăm apropierea între medicii clinicii.

Care credeţi că ar fi cele mai frecvente greşeli făcute de antreprenori la început de drum?

Aş menţiona câteva pe care le-am observat la antreprenorul român: în primul rând cred că o mare greşeală ar fi să crezi că te poţi îmbogăţi uşor şi repede, apoi să crezi că poţi face totul singur, să încerci să-ţi creşti afacerea având colaboratori nemulţumiţi de situaţia lor financiară din cadrul clinicii, să nu investeşti permanent în aparatură de ultima generaţie, să persişti într-o investiţie atunci când nu merge şi să nu ai puterea să o iei de la capăt. Dar cred că cea mai mare greşeală este să crezi că le ştii pe toate şi să nu accepţi sfaturi de la nimeni.

Aţi avut un mentor în domeniul antreprenoriatului?

Nu pot să zic că am avut un mentor în domeniul antreprenoriatului, însă pot să vă zic că am avut un exemplu în familie pe care sunt mândru că l-am urmat. Este vorba despre mama mea. Din motive ce ţineau de tot felul de prejudecăţi specifice anilor `88-`89 a fost obligată să renunţe la funcţia de asistent şefa pe care o ocupă pe secţia de fizioterapie. A fost o lovitură grea, dar a avut puterea de a o lua de la capăt. A închiriat un mic spaţiu în care şi-a început o mică afacere folosindu-se de cunoştinţele medicale pe care le avea şi de câteva aparate de fizioterapie. Ulterior a deschis primul salon de cosmetică şi coafură din Sibiu. La momentul actual are mai multe saloane de coafură şi cosmetică cu peste 30 de angajaţi. În schimb ca medic, ca şi chirurg, l-am avut ca mentor pe marele Prof. Dr. Zeno Popovici, un adevărat chirurg cu recunoaştere internaţională care şi-a pus puternic amprenta asupra formării mele din punct de vedere chirurgical.

Care a fost cel mai bun sfat primit în materie de afaceri?

Să nu te opreşti niciun moment să crezi în visul tău.

Ce gust are succesul, cum v-a schimbat ca om?

Când munceşti de dimineaţa până seara, când te împarţi între marea chirurgie din spital fără de care un chirurg nu va fi niciodată împlinit cu adevărat, între activitatea din mediul privat care îţi asigură stabilitatea financiară şi între activitatea didactică cu studenţii la medicină nu mai ai timp să simţi gustul succesului. Ştiu, sunt mulţi care în ziua de azi contestă capacitatea unui medic de a le face corect şi de calitate pe toate. Ce pot să vă spun este că şi în Franţa medicii lucrează în paralel, atât în sistemul de stat, cât şi în timpul liber, în privat. Din punctul meu de vedere cele trei aspecte sunt profund ancorate şi intercondiționate. Marea chirurgie se poate practica doar într-un spital univeristar, într-o echipă complexă, ce presupune cazuri grave cu internări de lungă durata ce nu sunt fezabile în mediul privat, în timp ce confortul financiar poate fi asigurat doar de mediul privat, departe de micile „atenţii”din spital. Din punct de vedere didactic cred că studenţii au numai de profitat învăţând de la cei care au experienţă ambelor sisteme medicale.

Ce recomandări aveţi pentru tinerii medici care doresc să devină antreprenori?

Cred că foarte important este să creadă în ei, să nu se lase influenţaţi de cei mai pesimişti din jur, să nu renunţe niciodată la visul lor, să nu pornească de la început cu ideea de a face profit mare şi rapid, să investească în ei ca oameni, dar mai ales în pregătirea lor ca medici.
E bine să se înconjoare de medici alături de care să poată face o echipa puternică bazată pe încredere reciprocă, pe care să-i implice direct în managementul clinicii şi pe care să-i sprijine pentru a se putea realiza.
Cred că sistemul care aglutinează sub acoperişul unei policlinici mai mulţi medici fiecare cu dezvoltare individuală, dar care colaborează între ei pentru binele pacientului, având principii şi idealuri comune este viitorul în medicină privată. Dacă tot alegi să-ţi sacrifici timpul liber şi să lucrezi în mediul privat, atunci cred că trebuie să o faci pe cont propriu, dar împreună cu colaboratori de încredere cu care să poţi împărţi cheltuielile aferente.

Ad