Narcis Gustoi

Economie 5.05.2017

Narcis Gustoi, administrator Trans Grup Agapia: Dacă pui oamenii pe primul loc, succesul este inevitabil/PAGINA ANTREPRENORULUI

Trans Grup Agapia s-a înființat la Sibiu din dorința administratorilor de a face un alt tip de antreprenoriat – unul bazat pe „onoare și cuvânt”, inclusiv în lumea construcțiilor, domeniu în care multe dintre lucrările începute rămâneau neterminate. Firma a crescut de la an la an, pe lângă executarea lucrărilor de infrastructură, extinzându-se în alte două domenii: tâmplărie PVC și școală de șoferi.
Narcis Gustoi, omul din spatele societății care a ajuns în prezent la 180 de angajați, crede că un lider adevărat este cel care se raportează la echipă ca la o familie. Metaforic vorbind, tinde să înoate în ape alături de „rechini” și le recomandă tuturor antreprenorilor aflați la început de drum să nu vizeze câștigul înainte de a-și dezvolta afacerea.

Ce v-a făcut să intraţi în lumea antreprenoriatului?

Principalul motiv pentru care am ales să intrăm în această lume, şi vorbesc la plural deoarece suntem doi asociaţi, cel de-al doilea fiind fratele meu, Ştefan, a fost de a construi un altfel de antreprenoriat, unul care se bazează pe onoare şi cuvânt. Am observat că, în momentul la care ne-am hotărât să devenim antreprenori, foarte multe firme apăreau şi dispăreau de pe piaţă, iar numeroase lucrări erau începute şi nu se finalizau. Cu o astfel de firmă am pornit, la mine acasă, o lucrare. Lipsa de profesionalism a acelei echipe m-a determinant să demarez o afacere în domeniul construcţiilor, devenind în acest fel antreprenori într-un domeniu în care foarte mulţi renunţau după primele eşecuri.

Aveţi afaceri în mai multe domenii: construcţii, termopane, şcoală de şoferi. De ce aţi ţinut cont atunci când aţi optat pentru aceste zone atât de variate?

Am încercat ca ceea ce facem să fie o punte de legătură între domenii, şi, ca exemplu, pot spune că pentru construcţiile pe care le executăm ne producem tâmplăria PVC tocmai pentru a putea oferi garanţie fără să fim legaţi de un terţ, care, după cum spuneam, poate să apară sau să dispară la fel de uşor. Şcoala de şoferi ABC este adresată, atât celor care vor să înveţe un condus defensiv şi bunul simț la volan, cât şi colegilor noştri din interiorul companiei, care, din păcate, şi spun din păcate deoarece autoturismul a devenit o necesitate în ziua de astăzi, nu se pot descurca fără permis de conducere.

Ce le oferiţi clienţilor diferit faţă de firmele concurente?

În primul rând – şi aceasta este deviza noastră – seriozitate şi calitate, conform standardelor cerute de către beneficiari. Fiecare client este tratat cu aceeaşi seriozitate, indiferent de cât de mare sau mică este investiţia pe care acesta o face, iar noi, ca şi antreprenori, suntem aproape de fiecare dintre aceştia, punându-le la dispoziţie toate resursele noastre pentru a-i ajuta să aleagă cea mai bună opţiune şi cel mai bun randament care poate fi obţinut din acea investiţie.

Ce consideraţi că asigură succesul Trans Grup Agapia?

Succesul societăţii Trans Grup Agapia este datorat, în primul rând, echipei care se află în spatele proiectelor, atât a celor finalizate, cât şi a celor aflate în execuţie. O echipă a cărei muncă este încununată cu foarte multe succese, fapt care mă face să fiu mândru de această echipa.

Cum aţi reuşit să construiţi o echipa eficientă, prin care să va atingeţi obiectivele ca antreprenor?

Dacă vrei să construieşti ceva durabil, ai nevoie de oameni capabili, dedicaţi, loiali şi care să înţeleagă că dezvoltarea şi creşterea companiei este un factor care îi ajută să crească şi pe ei odată cu aceasta. De aceea, construirea echipei este o grea încercare în viaţa şi cariera oricărui antreprenor. Orice antreprenor trebuie să înţeleagă că trebuie să fie lider şi nu şef. Dacă va înţelege asta, oamenii îi vor fi mereu alături, vor sprijini firma şi în momentele grele prin care orice firmă trece inevitabil. Diferenţa dintre şef şi lider este una pe care tu, în primul rând, ca antreprenor, trebuie să ţi-o însuşeşti, pentru că un lider poate să atragă oamenii lângă el şi îi consideră prieteni şi co-echipieri, iar un şef poate, prin comportament, să îndepărteze aceşti oameni, deoarece îi consideră doar „marfă de schimb”. O echipă trebuie să devină o familie şi atunci poţi spune că într-adevăr eşti un lider adevărat.

Care vi se pare cel mai dificil lucru atunci când aveţi în subordine atât de mulţi oameni?

În cadrul companiei avem aproximativ 180 de oameni. Unul dintre cele mai dificile lucruri este acela de a putea să îi înţelegi, să îi cunoşti aşa cum sunt ei, deoarece, fiind mulţi, fiecare este unic în felul lui, iar tu, ca şi lider, trebuie să-i preiei fiecăruia o mare parte din probleme. Reuşind să faci asta poţi să îi deconectezi, să îi ajuţi să depăşească momentele dificile și, totodată, poţi să îi motivezi să fie concentraţi la munca pe care trebuie să o execute.

Ce calităţi căutaţi la un angajat?

Calităţile pe care orice antreprenor trebuie să le caute sunt: seriozitate, punctualitate, implicare, inventivitate, dorinţa de afirmare, loialitate, capacitate de lucru în condiţii de stress. Când spun stress mă refer la faptul că sunt momente în care termenele sunt scurte, iar volumul de lucru este destul de mare. Astfel, ritmul de lucru trebuie să fie alert, dar cu ajutorul echipei şi cu oamenii potriviţi poţi face minuni. Asta este calitatea cea mai de preţ pe care o are echipa companiei noastre.

Cum doriţi să vă dezvoltaţi afacerea pe termen lung? Care sunt priorităţile?

Încercăm ca tot ceea ce am construit până în prezent să se dezvolte şi totdată să fie o dezvoltare sănătoasă, progresivă, care să asigure în mod constant şi continuu contracte pe care să le finalizăm şi care să reprezinte o carte de vizită pentru noi ca şi companie. Priorităţile noastre dintotdeauna au fost cele privind personalul, deoarece dacă pui oamenii pe primul loc, succesul este inevitabil. Ca şi prioritate în ceea ce priveşte dezvoltarea, utilajele şi echipamentele de lucru sunt cele care trebuie permanent reînnoite, tocmai pentru a putea executa lucrări la standarde de calitate. O altă prioritate pe care o avem pe listă este dezvoltarea şcolii de şoferi ABC, aceasta fiind şi cea mai nouă parte a grupului şi pe care dorim să o aducem în acelaşi loc în care se află şi restul, adică numărul 1.

Se spune că dacă nu ai un vis suficient de puternic încât realizarea sa să te sperie, atunci este un țel prea mărunt. Care este ţinta „de speriat” spre care tindeți?

Hai să spunem, metaforic vorbind, că fiecare dintre noi doreşte să înoate în ape alături de „rechini”.

Prin grila experienţei dumneavoastră, ce sfat aveţi pentru un proaspăt proprietar de afacere, la ce aspecte ar trebui să fie atent?

Cel mai important pentru un proaspăt proprietar de afacere este modul în care acesta reuşeşte să se impună. Întotdeauna trebuie să îşi respecte cuvântul, chiar dacă sunt momente în care poate pierde, dar un om de afaceri fără cuvânt, nu este un om de afaceri. Respectul faţă de parteneri, colaboratori şi cei care îl sprijină, trebuie să fie în permanent, deoarece prin respect impui respect. În momentul în care te hotărăşti să începi o afacere, în primul rând trebuie să îţi planifici paşii pentru a putea să îţi stabileşti un scop. Fără un scop, nici o afacere nu poate rezista. Scopul trebuie să fie unul sustenabil şi niciodată acesta să nu fie banii, întrucât scopul unei afaceri este de a dezvolta, şi după, de a câştiga, niciodată invers.

Există o teorie în afaceri, potrivit căreia o firma nu se poate dezvoltă mai mult decât nivelul de dezvoltare al antreprenorului. Credeţi că este corect? Cum va dezvoltaţi dumneavoasrta în mod continuu din punct de vedere personal şi profesional?

În principiu, orice teorie porneşte de la un adevăr, dar întotdeauna există excepţia care întăreşte regula şi ca antreprenor trebuie să fii într-o dezvoltare continuă pentru a putea ţine pasul cu tehnologia care se schimbă de la o zi la altă. Ca şi dezvoltare personală şi profesională, consider că informaţia este baza dezvoltării, deoarece fără informaţii nu poţi să creşti. Încerc să fiu cât mai informat pe domeniile pe care activez, să citesc şi să accesez informaţii care mă pot ajuta să dezvolt şi să îmi perfecționez afacerea. Din punct de vedere personal, familia este cea care te susţine, te ajută să creşti şi să fii mereu într-o continuă dezvoltare.

Care este principiul care vă caracterizează ca om de afaceri?

Cuvântul „imposibil” nu există în vocabularul meu, pentru că imposibilul pentru echipa Trans Grup Agapia nu a fost încă inventat.

  • Nicolae Vestemean

    Bravo ,ma bucura ca mai sunt si astfel de oameni
    Din pacate prea putini intr-o tara plina de profitori
    Un articol interesant care pune o noua peespectiva asupra mediului de afaceri si cuvantul ar trebuii sa fie mai presus de toate ca asa sunt oamenii de onoare
    Bravo domnule Gustoi !
    Si bravo Sibiu100% ca promovati si oameni de la care avem ceva de invatat !!
    Intradevar sunteti un ziar care isi merita numele 100%

    • Daniela campian

      Intadevar un aricol interesant
      Bravo Sibiu100%
      Stiu scoala de šoféri ABC intadevar o scoala serioasa cu oameni deosebiti ca si intructori
      Personal am auzit de Narcis Gustoi si stiu ca e un om de cuvant
      Sibiu 100% are din nou initiative care le fac cinste
      Multumim pentru astfel de articole si tineti-o tot asa
      Poate invata si tineretul ceva din experienta unor oameni ca cea a domnului Gustoi
      ????

      • Dan Ioachim

        Am citit articolul și e interesant
        Nu credeam ca cineva poate sa aibă atâta ambiție și sa facă o afacere doar pentru ca a luat o teapa
        Asta ar trebuii sa facem cu toții
        E in exemplu demn de urmat
        Și rugam pățit la fel cu o firma dar nu am avut curajul
        Merita toată stima omul asta și m-a bucura nespus când cineva reușește
        Dacă am fi cu toții ca el atunci nu ar m-a fi firme care sa vina sa vadă și sa te lase cu lucrările de jumătate făcute
        Bravo sibiu 100%
        Super articolul mi-ar face plăcere ca un astfel de om sa fie in locul politicienilor de rahat pe care ii avem in prezent
        Astfel de oameni ar trebuii sa facă politica nu șarlatanii ăștia care doar te mulg
        Oameni care apreciază oamenii ar trebuii sa fie aleși sa ne conducă
        Pentru ca dacă suntem respectați oferim respect și atunci țara ar fi la nivelul european
        Dar din păcate noi alegem Titi păcălicii care ne fac prosti in fata și oameni ca domnul Gustoi nu sunt promovați deoarece sunt destul de incomozi pentru Hoții care ne guvernează
        Asta e ne meritam soarta pentru ca avem oameni de valoare dar promovam prostia și nesimtirea
        Dacă va hotărați sa candidați la o funcție publica sa știți ca aveți deja o familie numeroasa care e de partea dumneavoastră domnule Gustoi Narcis
        Și noi avem mulți prieteni care sunt sigur ca ar vrea fiți cel care ii reprezintă
        Toată stima și speranța ca oameni ca dumneavoastră or sa ia decizia sa ne scoată din starea asta de rahat in care ne-a adus nepotismul și nesimtirea așa zișilor politicieni
        ????????????????????????????????????????????????????????

Ad