03 - Copy

Economie 12.05.2017

SIMEA SIBIU – STABILITATE, ECHILIBRU ȘI VIZIUNE PE TERMEN LUNG

Brandul Siemens, reprezentat în Sibiu de compania SIMEA, are la ora actuală peste 1.000 de angajați în cele 3 locații deschise în orașul nostru. Principalele produse realizate sunt echipamente electrotehnice, cabluri electrice, precum și material rulant pentru locomotive sau metrouri. Cum s-au dezvoltat cele 3 fabrici sibiene reunite sub umbrela SIMEA, care sunt valorile solicitate angajaților companiei, cum este motivat personalul și cu ce simbol din natură s-ar putea asocia imaginea firmei ne spune Aurel Băloi, Director General SIMEA Sibiu SRL .

Misiunea declarată a companiei Siemens este ”să transforme în realitate ceea ce contează”. Vă întreb așadar, ce contează de fapt pentru SIMEA Sibiu SRL?

Siemens este o companie cu activități în peste 160 de țări, activă în domeniile electrificării, automatizărilor și digitalizării. Ca entitate Siemens, SIMEA Sibiu SRL împărtăşeşte toate principiile şi valorile de afaceri ale grupului, iar misiunea noastră este să producem valoare adăugată pentru clienţi, angajaţi și societate. Ceea ce contează pentru SIMEA Sibiu sunt sprijinirea iniţiativei şi spiritului antreprenorial în interiorul companiei, punând clientul şi nevoile lui pe primul plan şi contribuind prin activitatea de producţie la transpunerea efectivă în realitate a inovaţiilor Siemens.

Cum arată istoria fabricilor Siemens în România?

Siemens a demarat activitatea de producţie în România acum 15 ani, în Buziaş (judeţul Timiş). În Sibiu, prima fabrică Siemens a fost deschisă în urmă cu 14 ani, în 2003 și o regăsim astăzi în continuare, în zona veche a oraşului (Piaţa Cibin), având ca activitate fabricarea de echipamente precum siguranţe automate, diferenţiale, relee, comutatoare şi echipamente de comandă şi control. A urmat apoi, în 2004, deschiderea celei de-a doua fabrici din Sibiu, actualul punct de lucru din strada Barcelona FN, în Zona industrială Vest . Aici sunt confencţionate cabluri electrice pentru echipamente electronice industriale şi material rulant, componente metalice pentru carcase industriale şi feroviare, montarea carcaselor de redresoare industriale şi structuri din oţel pentru locomotive, metrouri şi alte elemente feroviare. În 2005, a urmat inaugurarea celei de-a treia fabrici, localizată în str. Florian Rieger, unde producem echipamente şi sisteme electronice.
În 2010, toate cele patru unităţi de producţie distincte au fost integrate în cadrul aceleiași entități juridice, sub numele de SIMEA Sibiu SRL, iar în 2016, am demarat o nouă etapă în dezvoltarea pe plan local, extinzând două dintre fabrici. Fabrica ce opera înainte în strada Th. Mihaly din Sibiu, inaugurată în 2004, a fost relocată în Zona Industrială Vest, pe strada Barcelona FN. Acum, această modernă unitate de producție ocupă 7.800 mp de spaţii industriale şi de birouri, o suprafață cu 110% mai mare decât cea ocupată anterior. Odată cu această extindere, producţia a fost dezvoltată pentru a include şi o secţie de vopsitorie în câmp electrostatic pentru componente industriale şi feroviare deja produse în fabrică. Printr-un proces de extindere a trecut şi fabrica Siemens din Buziaş, unde a fost inaugurată o a treia hală din unitatea de producţie. Noua hală are o suprafaţă de circa 1.200 mp şi reprezintă o extindere de aproape 60% a suprafeţei totale a fabricii din Buziaş.

În cadrul fabricilor din Sibiu lucrează peste 1000 de angajați care realizează produse și componente în domeniul electronic și electrotehnic pentru piețele externe. Care sunt principalele produse și spre ce țări merg?

Fabricile au activităţi de producţie diferite, în Buziaş producem componente şi sisteme de răcire pentru motoare lineare şi Torque, dar şi motoare sincrone pentru utilaje industriale, iar în Sibiu producem de la echipamente electrotehnice de joasă tensiune şi cabluri electrice pentru aparate electronice industriale şi material rulant la carcase din oţel pentru locomotive, metrouri şi alte elemente feroviare. Principalele pieţe de export pentru SIMEA Sibiu SRL sunt Austria şi Germania, însă componentele si produsele fabricate în Sibiu şi Buziaş sunt folosite în proiecte Siemens din întreaga lume si se distribuie la nivel global..

Cum este organizat procesul de fabricație?

Avem procese de fabricaţie variate în fabricile noastre: de la bobinaj şi lipit manual la premontaj, asamblare, testare functionala şi calibrare. Fabricile sunt organizate în mai multe secţii în funcţie de produsele si procesele de fabricaţie existente.

Ce profil are angajatul ideal al companiei SIMEA Sibiu SRL?

Nu ne-am propus să definim acest profil. Suntem conştienţi că oamenii sunt diferiţi, iar noi apreciem şi chiar încurajăm diversitatea şi aportul acesteia la creativitate.
Într-o echipă, pentru a avea succes, ai nevoie de abilităţi şi competenţe diferite,o atitudine şi o apreciere corectă a sarcinilor şi o bună adaptabilitate la schimbările permanente din mediul profesional. Competențele necesare în cadrul organizatiilor sunt diferite în funcție de locul de muncă, iar noi avem în echipă deopotrivă personal pentru liniile de producție sau administrativ, cât și colegi cu înaltă calificare, cum sunt cei care lucrează în cercetare și dezvoltare produse. Totuşi, indiferent de job, există câteva valori pe care ne dorim ca toți angajaţii noştri să le împărtăşească: corectitudine, dedicare şi iniţiativă.

Cum vă motivați forța de muncă, ce fel de abordare aveți în privința angajaților?

Motivarea are mai multe componente, iar politica noastră de resurse umane ia în calcul atât perpectiva financiară, cât şi instrumentele non-financiare, precum sunt dezvoltarea profesională şi condiţiile de lucru. În SIMEA Sibiu SRL, avem implementate sisteme flexibile de bonusare axate pe performanţă  de care, în funcţie de contribuția individuală, poate beneficia fiecare angajat. De asemenea, punem accent deosebit pe condiţiile de muncă. Încercăm să oferim angajaţilor un mediu de lucru curat și sigur, care să contribuie la creşterea productivităţii. Dezvoltarea profesională a colegilor este un alt aspect pe care punem preţ şi oferim tuturor posibilitatea de a evolua în cadrul fabricilor. Avem colegi care si-au început cariera profesională alături de noi, în urmă cu peste 10 ani, iar astăzi se bucură de recunoaşterea competenţelor prin coordonarea proceselor și proiectelor într-un mediu internaţional. Programele internaţionale de perfecţionare şi calificare în cadrul grupului Siemens, accesate şi de colegii din România, reprezinta un factor de sustinere important pentru noi.Mai mult de jumătate din angajaţii SIMEA Sibiu se află alături de noi de mai bine de 5 ani, iar un sfert dintre aceştia de mai bine de 10 ani. Le suntem recunoscători şi le mulţumim pentru încrederea acordată.

Dacă ar fi să asociați imaginea firmei SIMEA Sibiu SRL cu un simbol din natură, care ar fi acela și de ce?

Aş asocia imaginea SIMEA Sibiu SRL cu peisajul care se creionează de la depărtare atunci când te apropii de Sibiu. Conturul muntelui la linia orizontului este pentru mine imaginea din natură care poate reprezenta cel mai bine SIMEA Sibiu – stabilitate, echilibru și viziune pe termen lung.

Ad