0.2 C
Sibiu
marți, ianuarie 31, 2023

Un proiect de peste 70.000 de euro pentru mediu și natură

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu s-a alăturat ca partener în proiectul Sibiu – UnDa Verde pentru Biciclete!”, inițiat de Asociaţiei Tură în Natură Sibiu, al cărei preşedinte este Mihai ProcaProiectul se desfăşoară în perioada mai 2014 – octombrie 2015 şi are ca obiectiv principal promovarea bicicletei ca mijloc alternativ de deplasare, în vederea combaterii schimbărilor climatice şi îmbunătăţirii calităţii vieţii. A fost constituit grupul de lucru „Biciclist în trafic”, care se va ocupa de ducerea la bun sfârșit a obiectivelor proiectului.

banner

Printre acestea se numără și obținerea respectului pentru bicicliştii aflați în trafic. Până în prezent, au avut loc întâlniri ale partenerilor implicați și s-au stabilit teme de lucru precum: siguranţa în trafic pentru biciclişti, infrastructura necesară deplasării cu bicicleta, regulamentele/legislaţia care trebuie respectate atât de către şoferi cât şi de biciclişti, conştientizarea/educaţia, atât în rândul soferilor cât şi în cel al bicicliştilor şi promovarea ciclismului şi a deplasării cu bicicleta. Trebuie să încurajăm deplasarea cetățenilor cu mijloace ecologice, pentru că traficul auto a devenit o problemă, fiind unul din principalele cauze ale poluăriiaerului, cu impact direct asupra sănătății oamenilor. […] Trebuie să ne continuăm srategia de conştientizare a importanţei protecției mediului, iar o componentă importantă este de a găsi şi dezvolta mijloace de deplasare ecologice. Unul dintre aceste mijloace este bicicleta”, a declarat Bogdan Gheorghe Trif, director executiv al APM Sibiu. Proiectul este finanţat prin Programul EEA Grants,iar valoarea lui este de 73.562 EURO.

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sporuri dublate pentru primari din judeţ şi preşedinţii Consiliilor Judeţene

Primarii şi viceprimarii din judeţul Sibiu şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Câmpean, dar şi vicepreşedinţii Cj, Vlad Vasiu...
spot_img

Știri pe același subiect