Editorial 19.06.2017

Cupluri celebre

Când am auzit deunăzi o minte creaţă scoţând pe gură cuvintele „alegeri anticipate”, la nici şase luni de guvernare a aleşilor cu atâta nădejde şi tam-tam, am intrat direct pe Google. Nu ca să văd dacă România nu a dispărut cumva de pe harta lumii, din cauza prostiei capului politic al ţării – chelteul de diletanţi la vârf, care ne dau nouă dureri de cap – ci ca să caut o pagină de umor, ceva, orice, hazliu să fie, ca să nu-mi fac păcate şi să-mi mut gândul de la eşecul programat al acestui popor.

Bun prilej de a găsi câteva „ziceri” care ni se potrivesc: „dacă trebuie să alegi între două rele, alege-l pe cel pe care nu l-ai mai încercat până acum”. Ceea ce şi facem noi, românii, tot la 4 ani odată. Aşa ne-am potcovit cu cupluri celebre de duelişti, tot cu câte două săbii în teaca românească şi care, de cum s-au văzut la putere, au început să-şi dea la gioale, cum spune o vorbă din popor. Pe lângă fariseism, egoism, nepotism şi alte „isme” care au năpădit societatea românescă, ne-am mai scărpinat ani buni şi de „băse-pontismul” care ne-a mâncat nervii, perspectivele, resursele, relaţiile şi şansele României pe care bunul Dumnezeu ni le tot dă, dar nu ni le poate băga şi în traistă, că aşa funcţionează treaba. Cu El nu merge decât împreună-lucrarea. Îţi dă cu nespusă dragoste, ca tu să bagi în traistă cu nespusă înţelepciune. Că de nu, umbli tot cu traista goală, rupt în fund şi la „mila” străină, precum şi continuăm călătoria noastră. Nimic nu s-a schimbat, numai titlul programului de guvernare la împlinirea vârstei de 6 luni: „Nu este important să câştigi! Important este să-l faci pe celălalt să piardă!”

De acum un alt cuplu îşi căleşte celebritatea în focul dihoniei şi până când Liviuţu şi Sorinel se vor juca cu formiţele în nisip, spulberându-şi castelaşele, va trece baba cu colacii oportunităţilor pentru România. Pentru a câta oară? Şi pentru a câta oară am jucat la ruleta rusească a alegerilor după principiul: „Iubirea înseamnă să dai cuiva şansa să te distrugă şi să ai încredere că nu o va face.” Ş,i nu-i aşa, chiar când credeam că am ajuns şi noi la un capăt, „băieţii dăştepţi” iar au mutat capătul mai încolo. Şi asta într-o conjunctură mondială care stă să ardă, în timp ce babele noastre politice se piaptănă, iar noi ne distrăm seară de seară la televizor de mătreaţa lor.

Deşteaptă-te române! Sau mai ai o alternativă : „Viitorul tău depinde de visele tale. Aşa că, du-te şi te culcă! Dar, nu lua niciodată un somnifer şi un laxativ în aceeaşi seară!”

Ad