Editorial 4.08.2017

Patru saşi

Aş vrea să adaug 4 saşi la cele 12 mii, care animă prin întâlnirea lor Sibiul week-end-ul acesta. Ei se numesc: Blândeţea, Înţelepciunea, Seriozitatea şi Hărnicia.
Blândeţea se numea săseşte Bresslertante. O bunicuţă de o răbdare dumnezeiască față de oricare copil şi care răspundea la cele mai năstruşnice întrebări ale copilăriei, de tipul: unde se duce mâncărimea după ce o scarpini ? Deşi oamenii mari nu au niciodată timp pentru copii, ea era o miraculoasă excepţie. Ne iubea pur şi simplu ! Şi mai avea darul previziunii. Ştia despre tine, oricât erai de mic, de ce sfat vei avea nevoie când vei fi mare. Aşa am aflat că dacă vom ajunge în lumea bună, să nu cumva să copiem cu sclipici calp adevărata strălucire boierească. Decât un gablonz, mai bine o agrafă de email, decât o împopoţionătură, mai bine micuţa rochie neagră … Fii tu însuţi în orice împrajurare ! Aşa am învăţat de la Blândeţe, curajul.
Numele săsesc al Înţelepciunii l-am uitat, dar nu şi imaginea acestui bătrânel pe bicicletă, cu pantaloni bufanţi şi o şapcă în carouri precum Sherlock Holmes. De la el, o gaşcă de vreo 12 copii sălbăticiţi de fotbalul jucat în stradă, am învăţat să iubim cărţile şi să citim gotic, să povestim cu vervă tot ce ne-am imaginat citind. Răsfoiesc şi acum în amintire o carte legată în piele verde : „Basmele mongole”, sau un tom pe care abia-l puteam căra în braţe: „1001 de nopţi” cu o mie şi una de ilustraţii superbe pe foaie velină, de culoarea îngheţatei de vanilie. Aşa am primit de la Înţelepciune, imaginaţia.
Seriozitatea era un dresor, mai bine zis o dresoare pistruiată tare şi cu bucle roşcate, care, să te ferească Dumnezeu să se fi mişcat ca focul în jurul capului ei, în semn de dezaprobare: Frau (doamna) Henter, sau simplu Doamna. Învăţătoare, cum altfel! Când se supăra pe prostioarele copilăriei părea uriaşă, dar era atât de dreaptă, că te cereai singur la colţ. Nici un părinte nu crâcnea în faţa ei de dragul odraslei şi nici invers. Dacă veţi întâlni la iarbă verde personaje ciudate, trecute bine de 5o de ani, adunând după alţii şi ultimul băţ de chibrit, aceia sigur au fost elevii Doamnei. De la Seriozitate am învăţat răspunderea.
Cât despre Hărnicie, ce să mai vorbim. Aceasta e o altă poveste, pe care am aflat-o de la popa din Jidvei, despre truda de o viaţă a unui grădinar pasionat de trandafiri, a cărui „gură de rai” a fost luată în copitele cailor de către o „naţionalitate conlocuitoare”, la nici o săptămână după ce sasul , mai mult de musai, a plecat „ nach oben”, adică în Germania, definitiv.

Ad