Editorial 4.08.2017

Țară norocoasă

Țara asta minunată a rămas fără ofițerimea superioară. Plâng soldații călare pe tancurile din 1955 că își pierd marii tacticieni în kaki. Se retrag generalii ca la încheierea unui război spectaculos cu bugetul. Au învins și li se acordă onorul cu punga plină. Trec în rezervă spășiți și se reangajează ulterior, căci pensia generoasă e insuficientă.
Nu se pensionează eroii din Afganistan, ci acei titani ai uniformei militare de calibrul lui Gabriel Oprea, care au făcut mari fapte de arme făcând afaceri imobiliare.
E minunat că scăpăm de acest balast cu epoleți penibil, dar și ieșirea pe tușă e la fel de scandaloasă ca ideea că aveam 10 generali de brigadă în S.R.I.. Dacă am aduna toți angajații, toți spionii, sufleorii în ciorbă și marii strategi de pe platourile de televiziune, tot nu reușim să construim zece brigăzi ale Serviciului Român de Informații.
Și, dacă tot vorbim de siguranță națională și sisteme de securitate, unde ne lăudăm că nu trece berbecuțul în drum spre Siria fără aprobare, tot ne scapă câte un milionar de carton „invizibil” care a primit o condamnare penală. E amuzant că suntem gata să ne cedăm drepturi și libertăți civile de dragul securității colective a societății, dar ratăm periodic prinderea unor cetățeni ca Popoviciu sau Ghiță.
În timp ce părinții dezbat plini de convingere despre cât de dăunător sănătății e vaccinul, preoțimea își aruncă pe gârlă credibilitatea, iar politicienii fac ce știu mai bine, își dau cu stângul în dreptul, noi ne căutăm locul pe plajă. E luna august, toropeala provocată de arșiță învăluie copleșitor națiunea. Importanța rezervării șezlongului cu prosopul bate marile dezbateri naționale. Nu există leac la nepăsarea asta născută în visarea din concediu.
Responsabilitatea socială, spiritul critic și prudența față de nivelul de competență personală sunt enigme ale conștiinței publice românești. Democrația se rezumă ridicol la autismul provocat de mercurul din vaccin. 30 de copii morți și o epidemie par doar o conspirație a corporațiilor din domeniul farmaceutic. Vechi traume psihologice naționale ale răpirii copiilor pentru traficul cu organe, urcă abrupt la suprafață din adâncurile ignoranței garnisite cu aere de superioritate nesusținute de nimic.
Suntem nicăieri și ne îndreptăm către niciunde. Detectăm conspirații cu același aplomb ca o găină ce își cotcodăcește veselă evenimentele ouătoare. Îmbătrânim urât, iritați și arțăgoși, indiferenți la posibilitatea unei fericiri posibile, savurând acrul din murătura vieții. Rămân acești tineri încăpățânați ce se simt mai mult europeni decât români, ce palpează viitorul pe care noi doar îl mirosim timid, suspicios.
Va trece și valul de căldură și cel de pensionări anticipate. Lumea nu va sta să ne aștepte pe noi să construim autostrăzi când ei vor decide că-s deja depășite. Poate vom avea și atunci bafta de a avea sectorul transporturilor autonome virgin ca în timpul exploziei GSM și a internetului de bandă largă. Prost să fii, noroc să ai. Să sperăm că acel credit de noroc din care luăm împrumuturi de vreo două secole nu a ajuns încă la fundul sacului.

Ad