Editorial 1.09.2017

Case fără horn

Transfăgărăşanul îl poţi aborda în trei moduri: teribilist, crezând că o iei pe scurtătură ca să păcăleşti Valea Oltului, prosteşte, făcând selfie-uri la tot pasul, cu spatele la peisaj, ca să te propteşti la Bâlea Lac într-o dugheană cu suveniruri chicioase, să te vadă amicii live pe Facebook şi să crape de invidie, sau ca un culegător în zmeuriş. Adică, să „culegi” toate „fructele” identităţii tale de român de pe felia de Ţară, pe care ai şansa să o vizitezi şi să te îmbogăţeşti cu frumuseţea românului de odinioară. Nicio şcoală de pe teritoriul României nu te mai învaţă ceea ce Dumnezeu a păstrat, ca tu să descoperi şi să nu uiţi, române, că eşti parte dintr-un popor ales, care dă clasă şi azi – şi de sub cizma duşmanilor săi – multora care l-ar vrea şters de pe harta lumii. Numai că Dumnezeu are alte planuri cu românii. Altfel, nu se poate explica dăinuirea acestui neam răstrignit.

Opreşte-te o clipă în Cârţişoara la un muzeu modest, al lui Badea Cârţan. „A căzut un Dac de pe Columnă” titrau ziarele în Roma sfârşitului de secol 19, când l-au găsit dormind la picioarele strămoşilor daci sculptaţi în piatră. A cărat cărţi în cârcă peste graniţa imperiului austro-ungar, sub nasul grănicerilor, ca să dea ardelenilor, cărora le erau interzise, lumină minţii şi conştiinţă naţională. A bătut Europa şi Ţara Sfântă la pas, a răbdat prigoane, cărţi scăpate de furia imperialilor odihnesc şi azi în modestul său muzeu, a murit visând la întregirea neamului său cu 7 ani înainte de Marea Unire. Citeşte-i povestea. E pe net. Vei fi mult mai bogat şi nu-ţi va mai fi niciodată ruşine de România. Mai afli, dacă vrei, în modestul muzeu şi legenda haiducului Budac, ucis de ungurii care-ţi rânjesc din poză, chiar de la strănepotul său, custodele muzeului şi care-i seamănă leit. Apoi vezi galeria de chipuri: fii ai Cârţişoarei căzuţi în primul război mondial, câţiva, în al doilea război mondial, mulţi, şi chipurile tinerilor care au rezistat comunismului în munţi, grupul Ogoranu. Merită să-i priveşti în ochi! Dar, mai presus de orice, în curticica muzeului vei vedea o casă ţărănească de pe vremea când jugul din spinarea românului era atât de greu, încât îi era impozitat şi fumul din horn. Aici se vede inventica românească faţă cu viclenia asupritoare: casa fără horn! Un semn al smereniei, care a supravieţuit cenuşii unui trufaş imperiu.

Iar ceva mai sus, spre munte, dai faţă cu biruinţa dreptei credinţe asupra tunurilor generalului Bukow: o bijuterie coborâtă din cer, mănăstirea Cârţişoara. Amărâtul o fi demult la talpa iadului cu împărăteasa lui cu tot. Românii, însă sunt tot aici, păzind dreapta credinţă.

 

Ad