Editorial 6.11.2017

Nas în nas cu propriul popor

De-a lungul vremii am văzut multe astfel de întâlniri în istoria recentă a României şi a Europei, dar trei dintre ele mi-au dat lecţii: una despre neînfricare, una despre slăbiciune şi una despre încredere.

Prin anii ‘9o, pe când ziua Marii Uniri a tuturor românilor în graniţele lor naturale devenise Ziua Naţională a României, 1 Decembrie se sărbătorea cu drag şi bucurie la Alba Iulia de cel puţin 15 mii de români reuniţi pe platoul din faţa Catedralei Reîntregirii, mulţi dintre ei martori direcţi ai Adunării din 1918, pe atunci, copii. Se întâlneau vlădica cu opinca, deoarece sărbătoarea era onorată şi de preşedintele ţării şi de alţi sus puşi ai momentului. La una din aceste sărbători a fost prezent la tribuna oficială şi Corneliu Coposu. Partidul la guvernare – o preînchipuire a celui la guvernare şi azi – speriat de moarte de posibila revigorare a partidelor istorice, plantase în mulţime un grup masiv de huiduitori, care, de îndată ce s-a anunţat că va vorbi Corneliu Coposu, au început vuietul. Atunci am văzut neînfricarea! Coposu nici n-a clipit, a făcut trei paşi hotărâţi spre mulţime şi calm, a început să vorbească. Autoritatea sa a fost atât de mare, încât într-o secundă mulţimea a amuţit.

Trece vremea şi figura se repetă, de data aceasta cu Emil Constantinescu în tribuna oficială, în calitate de preşedinte. Acum huiduielile erau autentice, căci onor preşedintele nu se ţinuse de nicio promisiune din cele făcute în urmă cu 4 ani în acelaşi loc. Nea Emil s-a speriat însă atât de tare, încât a uitat că e preşedinte şi că românul doar huiduie, nu dă cu parul, aşa că a făcut stânga-nprejur şi a tulit-o englezeşte prin curtea Catedralei, aţă în Sala Unirii, la adăpost.

A treia lecţie am învăţat-o la Leipzig, în ultima zi de campanie electorală pentru primele alegeri libere din Germania Democrată, încă neunificată cu jumătatea ei Federală. În piaţa primăriei erau câteva sute de mii de RDG-işti, iar sondajele dădeau ca sigură victoria candidatului social-democrat, cu peste 8o% din opţiuni. Când, surpriză de proporţii, la balconul primăriei apare, impozant în celebrul său pardesiu, Helmut Kohl, cancelarul creştin-democrt al Germaniei Federale. Discursul a durat 20 de SECUNDE! A spus: poporul meu, alege creştin-democraţia ca să pot unifica Germania. Iar nemţii l-au ascultat până la unul.

Vedeţi, când e să dea nas cu propriul popor, mulţi aleşi, puţin chemaţi şi, şi mai puţini, bărbaţi.

De Livucu nost, ce să mai vorbim. Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă! Cine l-a pus să se aventureze în micul teritoriu rămas al dacilor liberi, după împărţirea prin vot a ţării în Teleormanul de nord, de sud, de est şi de vest?!

Ad