Editorial 5.12.2016

Un moment istoric

Încheiem o săptămână plină de sărbători, care ne-au dus cu gândul atât de departe în credința, tradiția și istoria românească, încât cred că și cei mai sceptici au avut un moment în care au fost mândri că sunt români.

În 30 noiembrie, sute de credincioși l-au celebrat pe Sfântul Apostol Andrei la Catedrala Mitropolitană din oraș, sărbătorind, totodată, și hramul celei mai mari biserici ortodoxe din oraș. Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului și este considerat creștinătorul poporului român. Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997, iar ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Ziua Sfântului Apostol Andrei a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012. E o zi de mare sărbătoare în care aproape 700.000 de români își serbează onomastica.

Tot în 30 noiembrie, sibienii l-au celebrat pe Sfântul Andrei Șaguna, octotitorul Ardealului, la a cărui canonizare am fost mulți martori în urmă cu câțiva ani. Considerat „o mare personalitate a nației românești, un conducător înțelept, măsurat, plin de echilibru, al românilor ardeleni în momente care nu au fost deloc usoare….un purtător de cuvânt al națiunii române”, Mitropolitul Andrei Șaguna a fost „capul neîncoronat” al românilor din Transilvania. El a fost canonizat în urmă cu cinci ani și, de atunci, ardelenii îl celebrează în fiecare an.

În 1 decembrie am celebrat Ziua Națională, sărbătorind 98 de ani de la Marea Unire. Unii cu surle și trâmbițe, alții în liniște, unii cu cântec de fanfară, alții doar cu un steag atârnat la geam, urmărind defilarea militarilor din centrul orașului sau participând la parada mare de la Alba-Iulia, sibienii s-au bucurat de Ziua Națională. Marea sărbătoare a românilor a trecut cu discursuri înălțătoare sau doar cu mici lecții de istorie, cu fală sau cu smerenie, cu poze în costume naționale postate pe Facebook sau cu o vizită la mormântul bunicilor, care au fost parte a Unirii din 1918.

Adevărata dimensiune a momentului istoric trăit în această săptămănă a devenit clară odată cu sosirea în Gara Sibiu a Trenului Regal. Principesa Margareta și principele Radu, alături de alte capete încoronate ale Europei, au poposit joi seara la Sibiu, fiind pentru prima dată când membrii familiei regale au ajuns în Gara Sibiu. Cele câteva sute de oameni care i-au întâmpinat au sărbătorit astfel 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și de la promulgarea Constituției din 1866, considerată prima Constituție propriu-zisă a României.

De ne-ar ține mai mult evlavia, mândria națională și patriotismul simțite în această săptămână!

Ad