Editorial 14.02.2017

Caută şi vei găsi!

Dintre tehnicile de manipulare, semănarea confuziei prin manevre afective şi derutarea cu zvonul a opiniei publice sunt cele mai uzitate şi cele care aduc manipulatorului rezultate imediate. Exemplu clasic: 2001, primul război din Golf. Sunt destui ani de atunci, pentru a gândi cu mintea limpezită de informaţiile pe care jurnalişti tari de cerbice le-au scos la lumină, uneori chiar cu preţul vieţii.

Balele potentaţilor lumii curgeau în valuri după petrolul irakian. Orgoliul unui dictator, convins că e nemuritor, era uşor de gâdilat, încât să se lăţească la o ţărişoară vecină. Dar cum să convingi „democratic” poporul american să pună botul la intervenţia militară, când el se exprima în sondaje cu peste 70% pentru constrângeri economice şi căi diplomatice spre cuminţirea lui Saddam? Atunci apare la televizor o „kuweitiană” cu faţa estompată, cât să se vadă părul creţ şi negru şi puţin ten creol, şi, zguduită de emoţie şi înecată de lacrimi, povesteşte cum a scăpat ca prin minune de invadatorii de o cruzime fără margini, care au dat năvală în maternităţile din Kuweit, au apucat bebeluşii de un picior şi i-au zdrobit de pereţi. A doua zi în sondaje peste 70% dintre americani erau pentru intervenţia militară şi nimeni nu şi-a mai pus problema de ce invazia Kuweitului a început cu ocuparea maternităţilor şi nu cu a centrelor de comandă şi de comunicaţie.

Mai sunt şi alte metode, ca „dezbină şi stăpâneşte”, cunoscută din Antichitate. Sau una mai modernă: „obosirea naţiei”, astfel încât să nu mai poată gândi limpede şi să doarmă în momentele cele mai importante pentru destinul ei. Evident, este vorba de somnul raţiunii, cel care puieşte monştri, cu care, pe urmă, va trebui să-ţi împarţi „patul” (citeşte ţara). Ei deasupra, stăpâni, iar tu române, rob dedesubt.

Îmi aduc aminte de moştenirea lăsată de părintele Iustin românilor, cu limbă de moarte , că numai UNIŢI şi cu Dumnezeu înainte vom răzbi în faţa duşmanilor vieţii şi ai creaţiei Sale!!! Duşmanii aceştia sunt cu atât mai periculoşi, cu cât sunt nevăzuţi. Citez din interviul publicat în 2010 în revista Atitudini, nr 11 :

… Dacă te revolţi şi ieşi în stradă … tot jocul lor îl faci. Majoritatea revoltelor de azi, ori sunt manevrate tot de ei, ori au grijă ei să îşi infiltreze oamenii lor ca să le deturneze rostul. Şi nici nu ştim, de fapt, împotriva cui ne răzvrătim şi protestăm. …” Valabil acum 7 ani, valabil şi astăzi, ca şi cuvintele lui Hristos care avertizează că orice cetate care se dezbină în ea insăşi nu va dăinui!

E simplu. Dacă vrei să cunoşti adevărul, caută şi-l vei găsi!

Ad