Investitii mari la scolile din Medias

Educatie 13.07.2017

Investiții importante la unitățile de învățământ

Sute de mii de lei sunt alocați pentru lucrările de modernizare și reparații la unitățile de învățământ din municipiul Mediaș în perioada vacanței de vară. Printre investițiile cele mai importante se numără reabilitări ale instalațiilor de încălzire, construirea unei scări exterioare pentru evacuare în caz de incendiu la o grădiniță de oraș, construirea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități, reabilitări ale instalațiilor electrice, ale unor corpuri de clădire sau lucrări de reabilitare și modernizare. De asemenea, la unele unități școlare vor fi reparate sau schimbate geamurile și ușile, vor fi reparate gardurile și curțileinterioare, acoperișul, vor fi efectuate reparații în sălile de clasă și vor fi executate zugrăveli interioare și exterioare. De asemenea, vor fi achiziționate și unele aparate de joacă. Printre unitățile de învățământ unde se vor derula investiții se numără Grădinița numărul 12, Școala Gimnazială numărul 4, Școala Gimnazială “Constantin Ioan Motaș”, Școala Gimnazială numărul 7 sau Liceul Tehnologic “Școala Națională de Gaz” Mediaș. În același timp, toate unitățile de învățământ din oraș vor beneficia de lucrări de igienizare, astfel încât noul an școlar 2017-2018 să debuteze fără probleme.

Ad