Centrul de Vacanta de la Copsa Mica si-a deschis portile

Educatie 19.07.2017

GALERIE FOTO – Centrul de Vacanță și-a deschis porțile

Surprize pentru elevii din Copșa Mică. De câteva zile, Centrul de Vacanţă Zum-Zum, aflat la ce-a de a X-a ediţie, și-a deschis porţile și va funcționa până în 29 iulie pentru copii de de la 6 la 14 ani. Activităţile propuse de Asociaţia „Prietenia” Copșa Mică în colaborare cu Primăria oraşului Copşa Mică şi cu Şcoala Gimnazială Copşa Mică sunt cu siguranţă atractive pentru cei care au trecut deja pragul centrului. Acestea se referă la programe de socializare prin jocuri distractive şi educative, activităţi artistice, voie bună și multă, multă distracție. Și în acest an, la inițiativa primarului din Copșa Mică, un număr de 30 de copii de la Școala Gimnazială din oraș participă la centru fără să achite taxa de 6 lei/zi, sumă care va fi suportată de Consiliul Local Copșa Mică. Este vorba despre câte un elev din fiecare clasă a tuturor celor 3 structuri ale școlii care s-a remarcat pe parcursul anului școlar prin purtare exemplară, abilități deosebite și rezultate școlare bune.

Centrul de Vacanta de la Copsa Mica si-a deschis portile 1
Centrul de Vacanta de la Copsa Mica si-a deschis portile 2
Centrul de Vacanta de la Copsa Mica si-a deschis portile 3
Centrul de Vacanta de la Copsa Mica si-a deschis portile 4
Ad