Noaptea Cercetatorilor

Educatie 14.09.2017

Concurs de proiecte pentru tineri elevi și studenți

Concursul „Sibiul cercetătorilor – ştiinţă, tehnologie şi cultură și-a propus sporirea interesului tinerei generaţii pentru domeniile ştiinţific şi tehnic, având ca tematică exemplificarea prin tehnici vizuale a modului în care rezultatele diverselor cercetări şi experimente pot avea efecte vizibile asupra dezvoltării şi prosperităţii oraşului Sibiu.

Concursul a fost lansat în luna mai și va fi încheiat în 20 septembrie 2017, timp în care așteptăm cât mai multe echipe formate din tineri elevi și studenți care să își pună imaginația la încercare, iar pasiunea acestora pentru știință și cercetare să dea roade prin prezentarea publică a unor proiecte interesante, inedite și provocatoare.

Echipele de proiect vor avea ca sarcină realizarea unor proiecte inovative, științifice sau tehnice, cu caracter experimental – demonstrative, apoi realizarea unor filme care vor fi prezentate public pe pagina de Facebook a concursului unde vor fi vizualizate și votate.

Evaluarea și punctarea proiectelor propuse va fi făcută cu respectarea următoarelor criterii prezentate și în Regulamentul oficial al Concursului: caracterul aplicativ al proiectului propus; impactul proiectului asupra dezvoltării orașului Sibiu și îmbunătățirii calității vieții locuitorilor orașului, reflectat prin răspunsul la întrebarea concursului; modul de prezentare al proiectului în cadrul filmului; numărul de voturi (like-uri) primite pe pagina de Facebook dedicată concursului.

Rezultatele vor fi afișate în data de 22 septembrie 2017 pe site-ul http://cercetare.ulbsibiu.ro/nc.html și pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorSibiu/, iar premiile concursului sunt motivante și vor fi acordate trei premii în funcție de vârsta și categoriile instituțiilor din care vor proveni concurenții, facultate, liceu, gimnaziu.

Vor fi acordate șase premii speciale: Premiul ”Echipa cu cel mai inovativ proiect”, Premiul ”Echipa cu cel mai bine realizat film de prezentare”, Premiul pentru – ”Echipa cu cel mai aplicativ experiment”, Premiul pentru cea mai amuzantă idee, Premiul pentru cel mai popular proiect. Cadrul didactic care va avea înscrise cât mai multe echipe va fi răsplătit cu Premiul ”Cel mai active professor”.

Festivitatea de premiere a echipelor care va avea loc vineri 29 septembrie 2017, ora 15, în Aula ”Avram Iancu” a ULBS situată în cadrul Facultății de Litere și Arte, premierea tinerilor cercetători fiind o avanpremieră a celui mai așteptat eveniment științific al toamnei, NOAPTEA CERCETĂTORILOR.

Regulamentul integral, condițiile de participare și toate detaliile despre concursul ”Sibiul cercetătorilor – știință, tehnologie și cultură” pot fi accesate la: http://cercetare.ulbsibiu.ro/NoapteaCercetatorilor/NC2017/regulamentNC2017.pdf

Reamintim că deschiderea ediției 2017 a Nopții Cercetătorilor va avea loc vineri 29 septembrie. Sibienii sunt așteptați cu aproximativ 100 de standuri, în 9 locaţii: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, Facultatea de Medicină / Biblioteca Universitară, Facultatea de Drept, Facultatea de Litere și Arte / Facultatea de Ştiințe Socio –Umane, Casa Armatei.

Ad