prof mare

Educatie 20.09.2017

Încep înscrierile pentru definitivat 2018

Până data de 9 octombrie are loc înscrierea cadrelor didactice care vor să susțină examenul de definitivat în anul școlar 2017 – 2018, conform calendarului făcut public de Ministerul Educației. După înscrieri, până pe 31 octombrie candidații află dacă dosarul lor a fost sau nu admis de comisiile de examen, comisii ce vor fi stabilite până  în 2 octombrie. După ce și acest pas va fi făcut, până la 1 iunie 2018 se vor realiza inspecțiile de specialitate la clasă.

Susținerea probelor scrise va avea loc în 18 iulie 2018. Primele rezultate se afișează în 24 iulie, iar până pe 25 iulie se vor depune contestațiile. Între 25 și 27 iulie se va lucra la soluționarea acestora, iar pe 27 iulie 2018 se afișează rezultatele finale.

Tabelele nominale cu candidații admiși și situția completă a acestora va ajunge la Ministerul Educației până în data de 3 august 2018.

Ad