aisec 1

Educatie 5.10.2017

Contribuie la proiectele AIESEC Sibiu ajutând găzduirea unui voluntar internațional

AIESEC este cea mai mare organizație de tineri din lume, înființată în anul 1948, după cel de-al II-lea Război Mondial, care are ca scop “Pacea și împlinirea potențialului uman”.

Orice persoană care dorește să își facă noi prieteni din diferite colțuri ale lumii poate să găzduiască timp de pana la 6 săptămâni un voluntar internațional venit cu unul dintre proiectele AIESEC. În perioada 6 noiembrie – 17 decmbrie orașul Sibiu va fi casa a aproximativ 70 de studenți din toate colțurile lumii (USA, Canada, Brazilia, Pakistan, India, Egipt) dornici să cunoască cultura românească.

Discover este un proiect multicultural de educație non-formală pentru elevii de grădiniță, școală primară și generală. Aflat la a 6-a ediție, Discover a adus un impact asupra 3800 de copii. Toamna aceasta studenți voluntari din toată lumea vor livra sesiuni interactive pentru 4000 de copii din 5 de instituții de învățământ.

Puteți ajuta prin promovarea acestui proiect – GLOBALHOST. Astfel, internaționali se vor simți ca într-un cămin,  nu ca niște turiști de-a lungul proiectului. Vor găsi o a doua familie.

În primul rând, internaționali se vor putea acomoda mai ușor cu țara noastră. De obicei, persoanele care găzduiesc au grijă de ei. La rândul lor internaționalii vor impacta copii, licenii și astfel vor ajuta la implemetarea unei educați de calitate, unul dintre obiectivele AIESEC. Copii și licenii se vor putea dezvolta prin acestă experiență, vor impacta la rândul lor copii și liceeni, și în acest mod se va mențiune o continuitate. Orice ONG care va sprijini cumva acest proiect, va impacta la rândul lui oamenii. Prin educație lucrurile au un mod frumos de a se dezolta. Și cum zicea Pierre Athanase Larousse “Educatia intregii lumi este mai presus de orice”.

În al doilea rând, o persoană care găzduiește va putea să înțeleagă mai bine alte naționalități, să fie mai deschisă cu acesta, mai exact, toată familia va observa că poate învăța lucruri de la internaționali, că se poate înțelege cu ei.

Scopul AIESEC este promovarea diversității. Oamenii vor putea colabora cu alte persoane din alte țări fără frică și în acest fel sterotipurile vor dispărea. Dacă ei vor muncii împreună, lucrurile vor descurge într-un mod organizat, flexibil, vor fi conectate, echipa va fi mai închegată.

Pentru mai multe informații ne puteți trimite un email la adresa laura-delia.micu@aiesec.ro, sau ne puteti contacta la 0754 856 746.

aisec 2

Ad