Cupa Mediensis la Dezbateri Academice

Educatie 24.10.2017

Cupa Mediensis la dezbateri academice

Asociația Rotaract Club Mediaș, în cadrul proiectului său “Mediaș Debate Club”, împreună cu Colegiul Tehnic „Mediensis”, organizează în zilele de 28 și 29 octombrie 2017, ediția a VI-a a concursului județean de dezbateri academice „Cupa Mediensis”. Concursul figurează și în Calendarul Județean al Activităților Educative al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și se realizează cu sprijinul financiar al Consiliului Local Mediaș, prin Direcția de Cultură, Sport și Tineret Mediaș din cadrul Primăriei Mediaș. În data de 28 octombrie vor avea loc rundele preliminare ale competiției, cu începere de la ora 10, la Colegiul Tehnic “Mediensis” iar în data de 29 octombrie, începand cu ora 9, vor avea loc rundele semifinale și finala competiției, la Casa Gazelor Naturale. Organizatorii estimează că festivitatea de premiere se va desfășura cu începere de la ora 11.45.

Pentru că dezbaterile academice sunt un sport deschis organizatorii așteaptă cât mai mulți medieșeni la Casa Gazelor Naturale în data de 29 octombrie pentru a viziona meciuri semifinale de calitate, respectiv, marea finală. Deși este un concurs județean, Organziatorii anunță participarea extrajudețeană a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan Odobleja” din Turnul Severin. Celelalte echipe provin de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, din Sibiu, respectiv, din Mediaș, Liceul Teoretic „Axente Sever”, Școala Națională de Gaz și Colegiul Tehnic „Mediensis”.

Ad