IMG_2280

Educatie 16.11.2017

Ziua națională fără Tutun marcată la Școala Nr. 21 din Sibiu

Copiii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială Nr. 21 din Sibiu au fost implicați într-o acțiune ale cărei principale obiective au fost prevenirea și combaterea fumatului în rândul elevilor, educarea și conștientizarea cu privire la riscul consumului de tutun și droguri și promovarea unui stil de viață sănătos. Copiilor le-au fost prezentate toate aceste riscuri, au avut loc discuții interactive cu privire la consumul de tututn. Elevii au realizat și o serie de desene cu impact emoțional în care au subliniat  efectele negative ale fumatului. Acțiunea a fost coordonată de profesor consilier școlar Adela Crețu, angajat CJRAE, cu punct de lucru la Școala Nr.21 și Corina Olteanu, profesor de biologie în cadrul aceleiași școli.

Acțiunea a fost organizată de Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu, în colaborare cu specialiștii de la  Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu și Direcția de Sănătate Publică Sibiu.

Motivul principal a fost marcarea Zilei Naţionale fără Tutun, numită „Ziua Roz” și organizată în fiecare an, pe 16 noiembrie 2017.

La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.

 

IMG_2252
IMG_2254
IMG_2255
IMG_2258
IMG_2260
IMG_2261
IMG_2262
IMG_2269
IMG_2272
IMG_2274
IMG_2275
IMG_2277
IMG_2279
IMG_2282
IMG_2283
Ad