DSC_1144

Educatie 11.12.2017

Parfum de Crăciun în fiecare cămin

Studenții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu se pregătesc și ei de Crăciun. Pentru al doilea an consecutiv vor pregăti cina pentru seara acestei Sfintei sărbători pentru persoanele din Căminul de bătrâni de pe strada George Coșbuc.

În 13 decembrie, de la ora 17:00, Direcția Social Administrativă în parteneriat cu salariații ROMATSA Sibiu și cu sprijinul unor agenți economici va organiza o nouă ediție a evenimentului „Parfum de Crăciun în fiecare cămin”. În cadrul său, la Cantina Studențească, trei echipe de studenți ai ULBS, împreună cu trei Chefi renumiți din oraș le-au pregătit o seară magică bătrânilor din cămin. Îndrumați de Chef Marius Rafa, Chef Manuel Betto Percori și Chef Emilian Vârlescu, studenții vor găti în bucătăria Cantinei Studențești un meniu special. Echipa coordonată de Chef Emilian Vârlescu va fi responsabilă de gătitul Supei cremă de legume cu crutoane. Felul principal va fi pregătit de Chef Marius Rafa, care a ales un preparat specific de Crăciun, gătit după o rețetă veche, românească: Fleică de porc cu sos de prune și piure de păstărnac, în timp ce la desert, Chef Manuel Betto Pecori și echipa sa de studenți va oferi oaspeților speciali, un Măr copt cu sos de ciocolată.

„Scopul acestui eveniment a fost acela de a le organiza persoanelor vârstice bucuria unei seri de Crăciun speciale și, în același timp, să le oferim studenților oportunitatea de a se implica activ într-o cauză socială. Pentru noi este extrem de îmbucurător faptul că ei au conștientizat importanța datoriei morale pe care o au față de comunitate și, în același timp, faptul că și comunitatea a răspuns inițiativei Direcției Social Administrativă a ULBS. În acest an evenimentul este organizat exclusiv cu parteneri locali, care și-au exprimat dorința de a fi parte din Parfum de Crăciun în fiecare cămin, a declarat Conf. Univ. Dr. Ramona Todericiu, director general administravit adjunct al ULBS.

Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de prezența interpretului Sebastian Stan și Corul Facultății de Teologie.

Petrecere și pentru studenții din cămine

Dacă o parte din studenți vor găti la Cantina Studențescă, alții se vor ocupa de organizarea petrecerii din cămine. Începând cu ora 19:00, aceștia vor avea parte de tradiționala, de acum, petrecere de Crăciun, în care studenții „bucătari” vor pregăti gogoși și mere coapte pentru colegii lor de cămin.

 

DSC_1068
DSC_1069
DSC_1070
DSC_1074
DSC_1083
DSC_1095
DSC_1100
DSC_1113
DSC_1124

 

Ad