Acum citesti:
Un elev eliminat la simularea Evaluării Naționale
Intreg articolul 2 minute de lectura

Un elev eliminat la simularea Evaluării Naționale

Luni, 5 martie elevii clasei a VIII-a au susținut simularea probei de limba și literatura română din cadrul examenului de Evaluare Națională 2018.

Din cei 3.409 elevi care puteau susține această simulare au fost prezenți 3157 elevi (92,61%), 251 elevi au absentat, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean. Proba nu s-a desfășurat fără incidente, 1 elev fiind eliminat la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu.

„Elevul a fost eliminat din cauza faptului că în timpul probei simulate a avut asupra lui telefonul mobil, încălcând astfel prevederile procedurii privind simularea examenului de Evaluare Națională”, spune prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt ISJ.

Marți, 6 martie, copiii au susținut examenul la proba de matematică. Nu au existat probleme în privința organizării simulării la această probă.

Din cei 3.433 elevi care puteau susține această simulare au fost prezenți 3.133 elevi (91,26%) și 300 elevi au absentat. La această probă nu au fost elevi eliminați.

Mâine, 7 martie se va sustine ultima etapă a acestei simulari. Elevii se vor prezenta la simularea probei la limba și literatura maternă maghiară sau germană. Rezultatele obținute de elevi vor fi comunicate în 16 martie 2018.

La nivel national mai multi pofesori au anunțat boicotarea acestui examen prin refuzul de a se prezenta in salile de clase pentru impartirea subiectelor si supravegherea elevilor, nemultumiti fiind de noile reglementări cu privire la incadrarile si salariile din invatamant. Cu toate acestea, la Sibiu nu au existat probleme .

„Chiar dacă membrii de sindicat, cadre didactice afiliate F.S.L.I., au anunțat faptul că vor boicota această simulare, în toatea unitățile de învățământ din județul

Sibiu nu au existat probleme în privința organizării acesteia”, a mai spus Constantin Dincă.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.