Acum citesti:
„Caravana prieteniei” a ajuns la cea de-a IV-a ediție
Intreg articolul 3 minute de lectura

„Caravana prieteniei” a ajuns la cea de-a IV-a ediție

Asociatia totul pentru comunitate

Peste 1.100 de copii de clasa a IV-a, alături de 75 de cadre didactice și 78 de elevi voluntari au participat la cea de-a IV-a ediție a proiectului educațional de voluntariat „Caravana Prieteniei”.  Este vorba despre un proiect anual realizat în ultima săptămână de școală, care marchează încheierea ciclului primar. Elevii invitați au fost din localitățile Copșa Mică, Ocna Sibiului, Loamneș, Sura Mică, Roșia, Tălmaciu, Șelimbăr, Cisnădie, Rășinari și Sibiu (Școala Gimnazială „Regele Ferdinand”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Național „Octavian Goga și Școala Nr. 8).

Evenimentul a fost prezentat și moderat de Cătălin Grigoraș de la Compania de Teatru Become, iar pe parcursul celor două zile de proiect copiii și-au exersat abilitățile de comunicare și și-au format comportamentul în situații concrete de viață. În aceeași măsură și-au promovat și localitatea din care provin, dar și ce și-ar dori ei în cadrul localității de care aparțin.

Scopul proiectului este acela de a dezvolta personalitatea, caracterul și comportamentul elevilor în relație cu societatea și mediul înconjurător, prin implicare directă în acțiuni, prin socializare, lucru în echipă sau reacții în situații limită. Din programul copiilor au făcut parte un tur gratuit al Grădinii Zoologice și al Muzeului în Aer Liber Sibiu, activități recreative, ateliere de creativitate, competiții sportive (baschet, tenis, ștefetă) alături de Alex Kovacs, de la CSU Sibiu, piese de teatru interactive, copacul prieteniei și cursuri de prim ajutor, oferite de Crucea Roșie Sibiu. Tot în cadru proiectului micuții au fost premiați pentru activitatea lor.

„Foarte mulți dintre copiii prezenți la „Caravana Prieteniei” au fost pentru prima dată la Grădina Zoologică, iar de Muzeul Satului nici nu au auzit. A fost o bucurie pentru noi să le oferim această oportunitate. Ceea ce m-a impresionat, însă, cu adevărat a fost faptul că mulți dintre copii și-au pus pizza și dulciuri în ghiozdane, să le ducă acasă și frățiorilor lor. Am crescut mult în ultimii ani. Dacă la prima ediție am reușit să invităm 625 de elevi, astăzi am depășit cu mult 1.000. Sperăm ca și edițiile viitoare să fie la fel de frumoase și pline de copii ”, spune Elena Popa, președintele Asiciației „Totul Pentru Comunitate”.

„Caravana Prieteniei” este un proiect realizat de Asociația „Totul Pentru Comunitate”, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, organizat în Grădina Zoologică Sibiu și Muzeul în Aer Liber Sibiu – Platoul Etnoparc. Voluntari în toate aceste activități au fost elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Economic „George Barițiu” și câțiva elevi de la Colegiul Național „Sammuel von Brukenthal”.

Caravana Prieteniei
Caravana Prieteniei 2
Caravana prieteniei
caravana prieteniei
Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.