Romgaz sustine proiectul Fizica altfel

Educatie 13.02.2017

Romgaz Mediaș susține proiectul “Fizica altfel”

Printr-o inițiativă de responsabilitate socială a companiei Romgaz și a organizației Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, profesorii de fizică din întreaga țară pot dobândi abilitățile și cunoștințele necesare aplicării la clasă a metodei investigației, metodă ce dezvoltă în rândul elevilor gândirea critică, inițiativa, rezolvarea de probleme non-stadard sau disponibilitatea de a lucra în echipe. În dorința de a genera schimbări ireversibile și cu impact măsurabil, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale a pregătit, asistat și sprijinit peste 1.400 de profesori de fizică din toate județele țării să își schimbe modul de lucru la clasă și să utilizeze învățarea prin investigație, metodă cu impact măsurabil asupra rezultatelor copiilor. Proiectul ”Fizica Altfel” continuă și în anul 2017 pentru că, la nivel național, încă 3.000 de profesori de fizică urmând să dobândească cunoștințele și abilitățile necesare predării prin metoda investigației.

Zilele acestea se desfășoară cursuri în județele Mureș și Dolj pentru 50 de profesori și sunt derulate cu sprijinul financiar al companiei Romgaz. În următoarea perioadă, noi sesiuni de cursuri vor avea loc și în București, Alba, Olt, Sibiu, Suceava. ”Activitățile desfășurate de Romgaz în domeniul responsabilității sociale sunt realizate în mod voluntar, compania fiind conştientă de rolul pe care îl joacă în societate și de responsabilitatea sa față de mediile sociale influențate de activitatea sa. Romgaz susţine dezvoltarea sustenabilă şi durabilă, iar educația este fundația unei societăți şi comunități performante și eficiente. Profesorii sunt vectori de opinie și formatori în comunitățiile lor, iar efortul lor dă roade mult timp după ce li se va fi încheiat activitatea. Admirăm dedicația cu care își pregătesc elevii și preocuparea de a-și îmbunătăți continuu tehnicile de predare”, a declarat Ioana Abramiuc, PR Manager în cadrul Romgaz.

SURSĂ TEXT ȘI FOTO – http://www.investenergy.ro

Ad