hosman-2

Eveniment 19.05.2017

Șura culturală, proiect marca „Din Hârtibaciu, cu drag”, inaugurată la Hosman

Șura culturală va fi inaugurată săptămâna viitoare la Hosman. Acest nou spațiu de ateliere și evenimente face parte din brand-ul „Din Hârtibaciu, cu drag” și va oferi posibilitatea organizării cursurilor, atelierelor și evenimentelor din diferite domenii, precum și un spațiu special pentru întâlnirile dedicate mișcărilor civice și activismului.

Șura Culturală cuprinde trei săli mici, o sală mare, o bucătărie și spații sanitare. Acest nou spațiu de ateliere și evenimente va fi inaugurat vineri, 26 mai, odată cu prezentarea produselor din zonă. Porțile Morii Vechi se vor deschide în intervalul 11-17 pentru toți cei interesați de tradițiile și antreprenorii locali.

Brandul „Din Hârtibaciu, cu drag” este o reușită importantă a proiectului SOLID. E. D., ajutând ca produsele și serviciile locale din Valea și Podișul Hârtibaciului să fie recunoscute cu ușurință de consumatori. Acesta s-a dovedit a fi popular în rândul producătorilor locali, acumulând la mijlocul lunii mai 26 de producători din Agnita, Alma Vii, Alțina, Apold (MS), Chirpăr, Cincu, Cornâțel, Fofeldea, Hosman, Ilimbav, Marpod, Mediaș, Nucet, Roșia, Șelimbăr și Zlagna care folosesc marca înregistrată.

Asociația HOSMAN DURABIL a demarat în 1 martie 2015 proiectul „Solidaritate pentru dezvoltare economică în Valea Hârtibaciului – SOLID. E. D.”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Sursa foto: sibiu-turism.ro

Ad