5.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Peste o mie de amenzi şi zeci de permise suspendate de poliţişti în doar o săptămână

Cele mai citite

Poliţiştii au făcut controale ample în trafic săptămâna trecută iar vizaţi au fost atât şoferiid ar şi pietonii şi bicicliştii. În urma acestor acşiuni, oamenii legii au aplicat peste 1.000 de amenzi în valoare totală de 160.000 de lei şi au suspendat 44 de permise de conducere.
„Activitățile s-au axat pe prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, adică viteza excesivă sau neadaptată, depășirea neregulamentară și neacordarea de prioritate, dar, în același timp, de o atenție deosebită au beneficiat și categoriile mai vulnerabile de participanți la trafic, bicicliștii și pietonii. Controalele în trafic s-au derulat atât în zonele urbane, cât și în cele rurale, pe drumurile naționale și europene, dar și pe cele județene, comunale sau în interiorul localităților. Pe parcursul celor șapte zile, polițiștii rutieri au aplicat în total 1.061 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 160.000 de lei și au constatat 19 infracțiuni la regimul rutier.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Din cele 44 de permise de conducere suspendate, 15 au fost reținute din cauza depășirilor neregulamentare, 11 din cauza neacordării de prioritate pietonilor, 6 din cauza vitezei excesive, câte 5 din cauza neacordării de prioritate autovehiculelor și conducerii sub influența alcoolului, 2 pentru neprezentarea în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale iar 12 pentru alte abateri.
Cei mai mulţi şoferi au fost sancţionaţi de poliţişti pentru că nu au respectat viteza maximă admisă, astfel 235 de şoferi au fost surprinşi de aparatele radar circulând cu viteă prea mare.
Nu au fost puțini nici cei care nu au purtat centura de siguranță, 153 de persoane fiind sancţionate. Pietonii și bicicliștii au fost, la rândul lor, avertizați verbal sau sancționați cu amendă, 97 de pietoni au fost surprinşi de poliţişti în timp ce traversau neregulamentar sau mergeau pe şosea. Bicicliștii, în schimb, fie au circulat pe alte căi decât cele prevăzute, fie au circulat cu biciclete neconforme ca și dotare, 42 de biciclişti au fost sancţionaţi de agenţii rutieri.
Au fost şi şoferi care au predat certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor pe care le conduceau, asta după ce poliţiştii au constatat defecţiuni grave care puteau pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic sau proprietarii maşinilor au uitat să facă inspecţia tehnică periodică.
 
 
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Fetiță de 7 ani, lovită pe o trecere de pietoni din Cisnădie

O fetiță de 7 ani a fost rănită, miercuri seara, într-un accident rutier produs în Cisnădie, pe strada Grigore...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect