Minore cazute din carusel la Medias

Eveniment 14.07.2017

GALERIE FOTO – 3 minore au căzut dintr-un carusel. Sunt transportate de urgență la spital

UPDATE:

Reprezentanți ai Poliției Sibiu spun că mașinăria ar fi suferit o defecțiune tehnică. De asemenea, o anchetă a fost deschisă pentru a afla cine este vinovat de producerea incidentului.

„Persoanele s-au accidentat la finalul programului, nu au cazut din carusel. Politistii au deschis o ancheta sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa. La Medias s-au deplasat astazi reprezentanti ai ISCIR”, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Intervenție de urgență a Ambulanței și SMURD Mediaș la Festivalul Berii din oraș. 3 persoane au fost rănite după ce au căzut dintr-un carusel care făcea parte dintr-un parc de distracții la Festivalul Berii. Cele 3 persoane, două fete de 15 ani și una de 16 ani, au fost preluate de două echipaje ale Ambulanței și de un echipaj al SMURD Mediaș și transportate la Compartimentul Primire Urgențe al spitalului din oraș. Două dintre fete au traumatisme de coloană, iar o altă tânărăare traumatism toracic. Ulterior vor fi transferate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență  Sibiu susțin că incidentul s-a produs în urma unei defecțiuni la sistemul hidraulic după ce un furtun s-a rupt. cele 3 fete se aflau aproape de sol și au fost aruncate din carusel.
Cazul este cercetat și de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș.

Minore cazute din carusel la Medias 1
Minore cazute din carusel la Medias 2
Minore cazute din carusel la Medias 3
Minore cazute din carusel la Medias 4
Ad