trafic de droguri 1

Eveniment 17.07.2017

Doi sibieni, prinsi in flagrant cand vindeau cocaina

Doi sibieni au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să vândă cocaină și ecstasy în parcarea unui complex comecial.

POtrivit unui comunicat de presă al DIICOT, la data de 14.07.2017, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu  i-au surprins în flagrant pe inculpaţii State Grigore şi State Edison în timp ce intenţionau să efectueze tranzacţii ilicite cu droguri de mare risc pe raza municipiului Sibiu, în parcarea unui complex comercial.

Astfel, s-a reţinut că, inculpaţii State Grigore şi State Edison intenţionau să vândă o cantitate de 50 g de cocaină  la preţul negociat de 3700 Euro și 125 de comprimate de ecstasy (MDMA) la preţul  negociat de 5000 lei.

”Organele de urmărire penală au intervenit şi au procedat la  imobilizarea inculpaţilor în momentul în care se cântăreau substanțele pe care aceştia le comercializau, respectiv 127 de comprimate pătrate de culoare verde având ştanţat de una dintre feţe simolul  „peace”,  iar pe cealaltă faţă textul „peace”, ce a reieşind a conţine MDMA şi aproximativ  50 grame de cocaină, substanţă pulverulentă de culoare alba cristalizată” anunță DIICOT.

Totodată,  asupra acestora au mai fost identificate  încă 12 (doisprezece) plicuri artizanale de culoare albă care conţineu fragmente vegetale de culoare maro, despre care sunt indicii că reprezintă tot substanţe stupefiante.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul acestora  au mai fost identificate şi alte substanţe stupefiante: un comprimat de culoare verde  de acelaşi tip cu cele comercializate,  muguri de cannabis introduşi într-o pungă de plastic ascunsă într-un butoi de plastic de culoare albastră, 2 pacheţele din hârtie împăturite, conţinând masă vegetală de culoare maro de aceleaşi gen cu cea găsită asupra acestora cu ocazia flagrantului.

De asemenea au fost identificate şi ridicate sumele de 1345 Euro şi 1000 lei.

Din cercetările efectuate în cauză s-a reţinut că drogurile de mare risc  fuseseră procurate şi ascunse anterior la domiciliul din mun. Şelimbăr de către un alt inculpat – State Mathias, care, deşi arestat preventiv anterior,  în data de 30.06.2017,  pentru comercializarea aceloraşi tip de droguri împreună cu o altă persoană,  le-a indicat sus-numiţilor (fratele şi tatăl lui)  locaţia unde se aflau  ascunse, pentru ca aceştia să procedeze la comercializarea lor  (întocmind în acest sens şi o schiţă detaliată identificată la percheziţia domiciliară).

În noaptea de 14/15.07.2017, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu, au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpaţii State Grigore şi State Edison, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.

În data de 15.07.2017 au fost prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunerea de arestare preventivă, faţă de inculpatul State Edison dispunându-se arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, iar faţă de inculpatul State Grigore dispunându-se măsurb    a arestului la domiciliu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Ad