4.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

GALERIE FOTO – Distracție pe cinste la Sărbătoarea Fiilor Satului Boian

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Penultima zi a lunii iulie a fost pentru locuitorii din Boian una de mare sărbătoare. Astfel, cu mic, cu mare, foarte mulţi localnici au participat duminică după-amiază la a opta ediţie a Sărbătorii Fiilor Satului. Manifestările s-au desfăşurat pe sena amplasată în fața căminului cultural din localitate, unde a avut loc un spectacol de dansuri populare şi recitaluri folclorice susţinute de ansamblurile de dansuri ale şcolii generale din localitate, dar şi de Ansamblurile Folclorice Purtata Mediaș, Aușana Oradea precum și Grupurile Vocale Pe ulița satului și Coconița. Invitatul special al evenimentului a fost Eugen Mihăilă. Temperaturile ridicate la ora desfășurării spectacolului folcloric nu i-au descurajat pe cei prezenți, care au petrecut ore bune în compania muzicii populare de calitate. „Este una dintre marile sărbători ale anului şi am pregătit-o aşa cum se cuvine. Vreau să vă spun că am reuşit să aducem la acest mare eveniment nume ale muzicii populare româneşti, care sper că au fost surprize plăcute pentru toţi locuitorii satului Boian. Eu cred că ziua de duminică a fost una cu totul specială pentru toţi invitaţii care au fost alături de noi. Practic, prin acest eveniment ne-am dorim să promovăm relaţiile socio-culturale şi interumane din această zonă şi să facem o reclamă frumoasă satului Boian”, a spus Lucian Scumpu, primarul din Bazna.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Banca Națională a României și-a deschis porțile

În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României a organizat cea de-a patra...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect