MAE

Eveniment 7.08.2017

MAE: Accident naval cu patru români în Marea Britanie; un decedat, doi dispăruți

Un grup format din patru cetățeni români, aflați pe o barcă în largul mării în Marea Britanie, a intrat în coliziune cu o altă ambarcațiune în noaptea de sâmbătă spre duminică, unul dintre ei fiind decedat, a transmis, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citând informații obținute de la autoritățile britanice, scrie Agerpres.  O altă persoană este internată la o unitate medicală din Worthing, fiind în prezent în afara oricărui pericol, iar alți doi sunt dispăruți, se precizează într-un comunicat de presă al MAE transmis AGERPRES. Paza de coastă desfășoară ample căutări pentru găsirea celorlalți doi cetățeni români. Consulul Ambasadei României la Londra s-a deplasat în regim de urgență la unitatea medicală unde se află internat cetățeanul român rănit pentru a afla detalii suplimentare despre starea sa de sănătate. Misiunea diplomatică și Oficiul consular mențin în atenție, cu prioritate, cazul, precum și stadiul căutărilor celor doi cetățeni români dispăruți și sunt în contact cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde sprijin și asistență consulară, se precizează în comunicat. MAE transmite sincere condoleanțe familiei cetățeanului român decedat în urma accidentului naval.

Duminică, publicația ‘Daily Mail’ a transmis că autoritățile britanice desfășoară o operațiune de salvare pe Canalul Mânecii, după ce doi români au fost dați dispăruți în urma scufundării unei ambarcațiuni de mici dimensiuni în noaptea de sâmbătă spre duminică. Conform acestei surse, două ambarcațiuni au intrat în coliziune la o distanță de circa două mile de coasta orașului Shoreham, una dintre ele scufundându-se. La bordul acesteia din urma s-ar fi aflat patru persoane. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost salvat de pescari, care l-au găsit agățat de o baliză. Un altul a fost și el salvat inițial de echipele specializate, dar a decedat ulterior, iar ceilalți doi sunt în prezent căutați. Potrivit poliției, ambarcațiunea care s-a scufundat a plecat din portul Brighton Marina după miezul nopții. Conform unui martor, condițiile de navigație erau ‘teribile’ și vizibilitatea foarte slabă.

Ad