Dosare penale pentru 3 soferi bauti

Eveniment 9.08.2017

Dosare penale pentru 3 șoferi băuți

Marți după amiaza, în municipiul Mediaş, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Titus Andronic de către un medieşean în vârstă de 39 de ani. La testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultatul înregistrat a fost de 1,02 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat astfel încât polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot marți după amiaza, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit un conducător auto aflat la volanul autoturismului pe strada Oituz. La testarea elcoolscopică a sibianului în vârstă de 44 de ani, rezultatul a fost de 0,64 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele sibianului a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Marți seara, tot în municipiul Sibiu, de această dată pe strada Vasile Aaron, a fost identificat în trafic un șofer sibian în vârstă de 36 de ani, aflat sub influența alcoolului. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,82 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, astfel încât polițiștii au întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ad