branza (6)

Eveniment 10.10.2017

Am aflat cum se face brânza, de ziua produselor românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești a fost sărbătorită astăzi în premieră în România. Ziua a fost marcată în toată țara prin diverse activități, iar noi am ales să învățăm azi cum se face telemeaua de capră. Atunci când este făcută corect, este unul din cele mai gustoase alimente, brânza fiind nelipsită de pe mesele românilor. La Târnava se face o telemea de te lingi pe bot, care sâmbătă de sâmbătă face concurență celorlalți producători la Piața Tărănească.

Totul începe dimineața devreme. La 4 și ceva se dă trezirea iar Gigi Cucerzan ia caprele la muls. În perioada aceasta nu mai scoate chiar atât de mult lapte cum se întâmplă pe timpul verii, dar are totuși cu ce să lucreze. Și aici este nevoie de puțină răbdare și determinare.

„Dimineața ne trezim la 4:30 și începem mulsul la 5. Apoi ducem laptele la tanc, îl răcim și pe la 9 deja începem să prelucrăm laptele. Acum în acest sezon caprele nu mai dau prea mult lapte, doar cam 400 gr pe cap de capră, comparativ cu vara când aveam până la 1,5 l”, povestește Gigi Cucerzan.

branza (4)
branza (3)
branza (5)

Laptele ajunge mai apoi acasă. Aici, Monica trece la partea serioasă. Cu multă atenție, doamna Cucerzan strecoară laptele de câteva ori, apoi îl pune la fiert. Urmează 45 de minute de așteptare.

„Laptele îl încălzim la 35 de grade, lăsăm 45 de minute, după care revenim să facem brânza. Se taie în fâșii, se rupe coagulul, rezultă zerul, după care efectiv separăm acest zer de brânză. La final avem telemea de capră și urdă făcută din zer. telemeaua, după ce o punem în forme, stă în camera de frig 12 ore. Apoi o punem în saramură”, explică Monica Cucerzan.

branza (2)
branza (6)
branza (1)

Telemeaua de capră nu este singura brânză care se vinde cu succes. La familia Cucerzan, laptele de capră ajunge să ia mai multe forme.

„Avem burduf, cașul maturat, iaurt și brânză dulce. Pe lângă aceste produse, când avem lapte din belșug adăugăm și urda, caș cu semințe de chimen, cașcaval și evident laptele pe care îl dăm spre consum”, arată Monica.

WhatsApp Image 2017-10-10 at 18.47.45

Produsele autentice de Sibiu se vând în fiecare sâmbătă la Piața Tărănească din fața Sălii Transilvania din orașul Sibiu.

Ad