Alcoolemie mare Sibiu

Eveniment 21.10.2017

FOTO – Alcoolemie uriașă a unui șofer, în Sibiu

Vineri după amiază în municipiul Sibiu Sibiu, un conducător auto în vârstă de 59 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Dorobanților, a pierdut controlul direcției și a intrat în poarta unui imobil continuându-și deplasarea. Sesizați de producerea evenimentului, echipajele de poliție rutieră s-au deplasat la fața locului, unde, în urma discuțiilor purtate cu cei care au asitat la acest incident, s-au stabilit identitatea șoferului și caracteristicile mașinii conduse.

“Dat în urmărire la nivelul municipiului Sibiu, autoturismul  a fost identificat și oprit în trafic pe Aleea Petuniei de către un echipaj al Poliției Locale Sibiu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul a consumat alcool înainte de a se urca la volan, rezultatul testării fiind de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ad