Silvia Macrea site

Eveniment 9.11.2017

Sibiul redevine capitala folclorului românesc

Timp de patru zile, Sala Polivalentă „Transilvania” din Sibiu va răsuna de cântec, joc şi voie bună, graţie ansamblurilor folclorice profesioniste şi a soliştilor de renume, care îşi dau întâlnire la Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul- Junii” Sibiu, în parteneriat cu Cercul Militar, organizează, în perioada 28 noiembrie -1 decembrie 2017, cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. Ca în fiecare toamnă, ansambluri folclorice profesioniste din România vin la Sibiu, pentru a prezenta, prin joc şi cântec, comori folclorice nepreţuite, din zonele de provenienţă.

Anul acesta vor urca pe scena festivalului 600 de dansatori, interpreți de muzică populară, instrumentiști, coregrafi, regizori și scenografi, în încercarea de a reaminti publicului larg farmecul poveștilor românilor. Festivalul are o componentă artistică, ilustrată prin cele trei seri de reprezentaţii ale ansamblurilor profesioniste din România şi Spectacolul omagial dedicat Zilei Naţionale a României, precum şi o componentă teoretică, materializată prin seminarul destinat specialiştilor în domeniu.

Programul festivalului:
•28 noiembrie 2017, ora 19.00: Spectacol extraordinar marca Junii Sibiului: „Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri”, cu participarea Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, a ansamblurilor folclorice „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” şi a elevilor Şcolii de Dans „Ioan Macrea”.
Conducerea muzicală: Gabriel Popescu
Regia, coregrafia şi scenariul spectacolului: Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea

•29 noiembrie 2017, ora 19.00: Spectacol susţinut de ansamblurile folclorice: „Transilvania”, „Baladele Deltei”, „Timișul”, „Doina Gorjului” şi soliști de renume ai folclorului românesc

•30 noiembrie 2017, ora 19.00: Spectacol susţinut de ansamblurile folclorice: „Dor Transilvan”, „Maria Tănase”, „Ciprian Porumbescu”, „Banatul” şi soliști de renume ai folclorului românesc
Accesul la cele trei spectacole se face pe bază de bilete: 15 lei-preț întreg, 10 lei-preț redus, ce pot fi achiziționate de la Sala „Transilvania”, începând cu 20 noiembrie 2017, între orele 10.00-18.00.

•1 decembrie 2017, ora 14.30: Spectacol folcloric extraordinar „Noi suntem români!”, dedicat Zilei Naționale a României.  Intrarea este liberă, în limita locuri disponibile. Accesul în Sala „Transilvania” se face între orele 13.00-14.15.

Ad