Partida ilegala de vanatoare

Eveniment 20.11.2017

Patru bărbați și un copil prinși la o partidă ilegală de vânătoare

Patru bărbați și un copil au fost prinși de polițiști la o partidă ilegală de vânătoare în afara localității Ighișu Vechi. Oamenii legii au confiscat de la aceștia trei arme de vânătoare, 40 de cartușe și muniția aferentă dar și două rațe vânate.

”În afara localității Ighișu Vechi, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Sibiu au depistat patru bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 60 de ani, însoțiți de un minor în vârstă de 13 ani, domiciliați în orașul Agnita și localitatea Bârghiș, care participau la o partidă de vânătoare fără respectarea dispozițiilor legale. Cu aceeași ocazie, au fost confiscate trei arme de vânătoare, 40 de cartușe, muniție aferentă, și două rațe vânate.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu

Cei patru bărbați s-au ales cu dosare penale pentru braconaj cinegetic, pentru că au participat la vânătoare fără respectarea condițiilor înscrise în autorizație.

 

Ad