Acum citesti:
Se pregătesc noi proteste
Intreg articolul 4 minute de lectura

Se pregătesc noi proteste

Federaţia Naţională Sindicală PROJUST anunţă că va declanşa acţiuni de protest, în cazul în care, în zilele următoare, nu vor fi identificate soluţii pentru problemele privind scăderile salariale ale grefierilor, prin punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr.153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, transmite Agerpres. „În condiţiile în care în zilele următoare nu se vor lua măsuri de organizare a unor întrevederi urgente şi mai ales nu se vor identifica soluţii concrete de rezolvare a tuturor acestor probleme, dorim să înştiinţăm opinia publică că adoptarea unor forme de protest este iminentă. Precizăm că până la acest moment FNS PROJUST nu a întreprins nicio acţiune de protest, preferând o abordare matură şi echilibrată în lipsa unor elemente concrete cu privire la salarizarea categoriilor profesionale pe care le reprezintă, preferând să lase deschise toate căile de dialog în vederea discutării aspectelor referitoare la salarizare. Precizăm public că ne manifestăm disponibilitatea de a sta la dispoziţia tuturor factorilor decizionali pentru a participa la orice întâlniri de lucru în vederea soluţionării acestor aspecte”, precizează reprezentanţii federaţiei într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Aceştia se arată îngrijoraţi şi uimiţi de recentele declaraţii ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi ale ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, referitoare la problemele privind scăderile salariale ale grefierilor, prin punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr.153/2017. „Astfel, în primul rând constatăm că reprezentantul ministerului de resort, în speţă domnul ministru Tudorel Toader, precizează că, deşi a aflat despre problema privind scăderea salariilor grefierilor, aceste aspecte nu pot fi rezolvate de Ministerul Justiţiei! Faţă de această declaraţie, ne întrebăm care este oare ministerul căruia trebuie să ne adresăm pentru a analiza problematica anterior menţionată şi cu care trebuie să identificăm soluţiile concrete de rezolvare a acesteia, în condiţiile în care ordonatorul principal de credite din această ramură de activitate precizează că nu poate soluţiona aceste aspecte?!”, se întreabă sindicaliştii.

Ei precizează că în cursul anului 2017, anterior promulgării, respectiv intrării în vigoare a Legii nr.153/2017, au trimis nenumărate adrese şi materiale, către Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernul României, Parlamentul României, PSD, precum şi direct către mai mulţi deputaţi şi senatori, în care au semnalat problemele existente în proiectul de lege, astfel cum acesta era în dezbatere la acel moment, însă toate solicitările au fost ignorate. „Faţă de aceste aspecte, dorim să subliniem că nu înţelegem opinia exprimată de doamna ministru Lia Olguţa Vasilescu, potrivit căreia reprezentanţii grefierilor nu au contactat ministerul pe care îl reprezintă”, mai spun reprezentanţii PROJUST.

Aceştia subliniază că până în data de 5 februarie, cu excepţia a trei curţi de apel, nu au fost communicate către personalul de specialitate al instanţelor noile decizii de salarizare şi nici modalitatea de calcul a salariilor, conform Legii nr.153/2017, „iar cele trei Decizii de salarizare de care avem cunoştinţă sunt neunitare”. „Mai mult, în ţară au fost efectuate diferite simulări ale noilor salarii, existând diferenţe de calcul între curţile de apel, ca urmare a interpretării diferite a Legii nr.153/2017, cu privire la modalitatea de calcul a drepturilor salariale, ceea ce va conduce la apariţia unor diferenţe între persoane aflate în condiţii identice de studii/vechime în muncă/specialitate, aspect ce vine în contradicţie cu însăşi scopul legii. Deşi am invocat permanent aceste aspecte către Ministerul Justiţiei, nu am primit nici un răspuns, iar din ceea ce cunoaştem, până la această dată Ministerul Justiţiei nu a comunicat către curţile de apel/parchetele de pe lângă curţile de apel nicio modalitate concretă de calcul a noilor salarii, tocmai pentru a se evita apariţia unor modalităţi diferite de calcul”, se mai menţionează în comunicat.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.