Bursa Generala a Locurilor de Munca

Eveniment 9.02.2018

Peste 1.500 de locuri de muncă pentru sibieni

La nivelul județului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 1.566 de locuri de muncă vacante oferite de către 90 de angajatori. Din totalul locurilor de munca, 87 se adresează persoanelor cu studii superioare, respectiv inginer construcții civile, industriale și agricole, inginer de sistem software, inginer producție, administrator de rețea de calculatoare, inginer constructor, inginer instalații, inginer electronist, logistician gestiune flux sau programator, în timp ce 1.479 de locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare.

39 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 50 de posturi sunt oferite pentru confecționeri articole din piele și înlocuitori. Alte 290 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 20 de locuri de muncă pentru ingineri instalații pentru construcții. 17 posturi sunt oferite agenților de securitate, iar 45 de locuri de muncă sunt pentru marochineri-confecționeri marochinărie, după comandă. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la paznici, unde sunt oferite 10 joburi, 10 locuri de muncă fiind oferite și pentru tâmplari universali. În același timp sunt oferite 31 de posturi pentru electricieni și 90 de joburi pentru operator la mașini-unelte semiautomate și automate. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, ospătari, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.

Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Ad