Acum citesti:
Fostul prim-adjunct al directorului SRI Florian Coldea va fi audiat în Comisia SRI
Intreg articolul 2 minute de lectura

Fostul prim-adjunct al directorului SRI Florian Coldea va fi audiat în Comisia SRI

Fostul prim-adjunct al directorului SRI Florian Coldea va fi audiat marţi în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI. Preşedintele Comisiei, Claudiu Manda, a anunţat pe 5 martie că a convenit cu fostul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, să amâne audierea acestuia pentru data de 13 martie, de la ora 11. Manda a precizat că a stabilit cu Florian Coldea să amâne audierea având în vedere că acesta este „puţin răcit”, iar marţi va fi mai mult timp la dispoziţie, deoarece audierea va putea începe de la ora 11,00 şi nu de la ora 14,00 cum era programată marţi.

„Mi-am dat seama din experienţa cu domnul Maior că durează destul de mult să clarificăm lucrurile discutate în comisie. Cred că la domnul Coldea vom avea şi mai multe lucruri care l-au vizat pe domnul Coldea, deci va fi o întâlnire mai mult de şase ore. Atunci am căzut de comun acord ca audierea să fie pe data de 13 martie, de la ora 11,00. Am mai convenit cu dânsul să ne vedem înainte cu o jumătate de oră la mine la birou”, a adăugat Claudiu Manda.

Fostul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, urma să fie audiat pe 6 martie la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.