Acum citesti:
Vârstnic omorât de un minor de 14 ani pe care l-a prins la furat țigări
Intreg articolul 3 minute de lectura

Vârstnic omorât de un minor de 14 ani pe care l-a prins la furat țigări

Un minor de 14 ani din Fântânele este acuzat că ar fi omorât un localnic de 70 de ani. S-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când minorul a intrat în casa vârstnicului pentru a fura țigări. A fost surprins de acesta, iar între cei doi a izbucnit un conflict. Copilul i-a aplicat mai multe lovituri bătrânului la nivelul capului și feței, lăsându-l inconștient. A plecat apoi fără să îi pese de soarta acestuia. Fără niciun fel de ajutor, bărbatul a murit, cadavrul acestuia fiind descoperit de un localnic, care a sunat imediat la 112.

„La data de 8 martie 2018, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Sălişte au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic Apel de Urgenţă 112 cu privire la existenţa cadavrului persoanei C.Ş., de 70 ani, în locuinţa acestuia din satul Fântânele. În data de 09.03.2018, în urma efectuării necropsiei cadavrului s-a constatat că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat comei consecutive unui traumatism cranio-facial cu fracturi ale neuro şi viscero craniului, cu hemoragie subarahnoidiană şi intraventriculară cerebrală. S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure şi au avut rol determinant în tanatogeneză. Faţă de aceste împrejurări, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de omor, constituindu-se o echipă de anchetă formată din lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, sub directa coordonare a procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribnalul Sibiu.

În 9 martie, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost începută urmărirea penală ˝in rem˝ pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În urma cercetările efectuate, în 12 martie, autorul omorului a fost identificat în persana unui minor în vârstă de 14 ani, cu domiciliul pe raza satului Fântânele.

„În noaptea de 06/07.03.2018, minorul P.I.B., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, prin escaladarea gardului, a pătruns în locuinţa victimei C.Ş. sub pretextul de a obţine ţigări, unde a fost surprins de către victimă, între cei doi izbucnind o altercaţie care a degenerat în acte de violenţă fizică, provocându-i numitului C.Ş. leziunile descrise mai sus, incompatibile cu viaţa, după care a părăsit imobilul. În faţa probelor indubitabile administrate, atitudinea autorului a fost orientată spre mărturisire. Prin ordonanţa procurorului de caz din data de 12.03.2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul P.I.B. pentru comiterea infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu în formă agravată, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod pen. şi art. 224 alin. 2 Cod pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod pen. şi art. 113 alin. 2 Cod pen. Având în vedere starea de minorat a suspectului şi obligativitatea stabilirii discernământului la săvârşirea faptei, în data de 13.03.2018 s-a dispus faţă de acesta internarea voluntară în Spitalul de psihiatrie ˝Gheorghe Preda˝ din Sibiu în vederea efectuării expertizei psihiatro-legale”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.