Acum citesti:
Aproape 1.500 de joburi pentru șomerii sibieni
Intreg articolul 2 minute de lectura

Aproape 1.500 de joburi pentru șomerii sibieni

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 1.467 de locuri de muncă vacante oferite de către 71 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă oferite 61 posturi se adresează persoanelor cu studii superioare şi anume: analist calitate, asistent manager,designer industrial, expert inginer textile, pielărie, inginer producţie, inspector resurse umane, specialist în achiziţii sau şef secţie, în timp ce 1.406 posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.

45 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 74 de posturi sunt oferite pentru confecționeri-asamblori articole din textile. Alte 289 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 20 de locuri de muncă pentru instalatori apă-canal. 38 de posturi sunt oferite agenților de securitate, iar 25 de locuri de muncă sunt pentru marochineri-confecționeri marochinărie, după comandă. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la paznici, unde sunt oferite 12 joburi, 32 de locuri de muncă fiind oferite și pentru zidari. În același timp sunt oferite 16 posturi pentru electricieni și 62 de joburi pentru operator la mașini-unelte semiautomate și automate. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, ospătari, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.

Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.