Acum citesti:
FOTO: Accident grav în Orlat, patru persoane au fost rănite iar una a rămas încarcerată
Intreg articolul 2 minute de lectura

FOTO: Accident grav în Orlat, patru persoane au fost rănite iar una a rămas încarcerată

Accident grav în Orlat, două mașini s-au ciocnit violent iar în urma impactului patru persoane au fost rănite. Una dintre victime a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Șoferul vinovat de accident are 81 de ani și a intrat cu viteză prea mare într-o curbă.

”Accidentul s-a produs pe DJ 106J, Orlat – Gura Râului. Un șofer care circula spre Gura Râului, pe fondul vitezei neadaptate în curbă, pătrunde pe contrasens și intra în coliziune cu un turism condus regulamentar din sens opus.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu

În urma impactului frontal, cei doi șoferi dar și doi pasageri din mașina care a provocat accidentul, au fost răniți, Una dintre victime a rămas încarcerată. ”La accidentul soldat cu patru victime, s-a intervenit cu o autospecială de Descarcerare pentru că una dintre victime a fost încarcerată si trei ambulanțe SMURD și una de la SAJ. Persoana încarcerată a fost scoasă din autoturism iar toate cele patru victime au fost transportate la spital. Sunt conștiente și prezintă policontuzii.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu

Ambii șoferi implicați în accident sunt din localitatea Gura Râului iar cel vinovat va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

accident Orlat 2
accident Orlat 1

 

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.