Acum citesti:
7 percheziții în Sibiu într-un dosar de trafic de persoane, spălare de bani și evaziune fiscală
Intreg articolul 2 minute de lectura

7 percheziții în Sibiu într-un dosar de trafic de persoane, spălare de bani și evaziune fiscală

Între 11 și 14 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare au pus în aplicare un ordin european de anchetă, solicitat de către autorităţile belgiene, într-un dosar privind infracţiuni de evaziune fiscală, trafic de persoane, spălare de bani şi constituirea unui grup infracțional organizat.

„În fapt s-a reţinut că, gruparea infracțională investigată s-a folosit de persoane juridice belgiene și române pentru a crea aparența că anumite lucrări de construcții erau executate în Belgia de către firme românești autonome, însă în realitate acestea nu erau autonome ci administrate din Belgia, în scopul obținerii în mod fraudulos de beneficii materiale prin sustragerea de la plata contribuțiilor sociale belgiene.

De asemenea, există indicii potrivit cărora persoanele de naționalitate română recrutate pentru muncă în construcții în Belgia își desfășurau activitățile în condiții aflate sub standardele minime reglementate în acest sens în legislația statului belgian. În cauză au fost efectuate un număr de 11 percheziții dintre care 7 în municipiul Sibiu şi 4 pe raza municipiului Bucureşti, la persoane din cadrul grupării infracţionale investigate şi la sediile unor societăţi comerciale specializate în încheierea de contracte de muncă, în străinătate, în special în Belgia”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.